România are al treilea cel mai mic preț al benzinei din UE, după eliminarea supraaccizei și scăderea TVA
Telex » Știri 30 ianuarie 2017
Reducerea taxei pe valoarea adăugată (TVA) de la 20% la 19% şi, mai ales, eliminarea supraaccizei de 7 eurocenţi pe litrul de carburant, măsuri aplicate de la 1 ianuarie 2017, au ieftinit carburanţii din România, care are în prezent al treilea cel mai mic preţ al benzinei din Uniunea Europeană, arată calculele News.ro, pe baza datelor publicate pe portalul european energy.eu. Astfel, potrivit portalului citat, care monitorizează preţurile carburanţilor în toate cele 28 de state membre UE, preţul mediu al unui litru de benzină din cel mai ieftin sortiment (cifra octanică 95) este în România de 4,90 lei, echivalent cu 1,086 euro. Preţul plasează România pe locul al treilea în topul celor mai mici preţuri ale benzinei din UE, după Bulgaria (1,015 euro) şi Polonia (1,032 euro).
La finalul anului trecut, un litru din acelaşi sortiment costa 5,09 lei, echivalent cu 1,122 euro, preţ cu care România se plasa pe locul al şaselea al celor mai mici preţuri în UE, după Bulgaria (1,017 euro), Polonia (1,024 euro), Lituania (1,073 euro), Estonia (1,103 euro) şi Letonia (1,104 euro). Aplicarea celor două măsuri – scăderea TVA şi eliminarea supraaccizei – a redus preţul unui litru de benzină cu 19 bani în ultima lună, deşi, dacă firmele petroliere ar fi aplicat integral la preţul de la pompă reducerea taxelor, preţul unui litru din sortimentul standard ar fi trebuit să scadă cu circa 40 de bani. În prezent, preţul mediu fără TVA al unui litru de benzină 95 este de 4,08 lei, faţă de 4,24 lei la finalul anului trecut.
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial