România are cele mai multe exploatații viticole din UE, dar și cele mai mici
Numărul 20, 25-31 mai 2022 » Roza vânturilor
România avea în 2020 un număr de 844.015 exploatații viticole, adică echivalentul a 37,9% din cele 2,2 milioane de exploatații viticole care existau în întreaga Uniune Europeană, arată datele publicate de Eurostat, citate de Agerpres. Marea majoritate a exploatațiilor viticole din UE sunt foarte mici, 83,3% dintre acestea având o suprafață mai mică de un hectar. Acest lucru este valabil în special în România, unde o exploatație viticolă are, în medie, 0,21 hectare, cea mai mică suprafață din UE și de peste șase ori mai mică decât media europeană, care potrivit Eurostat este de 1,43 de hectare.
În total, Uniunea Europeană avea în 2020 peste 2,2 milioane de exploatații viticole care cultivau 3,2 milioane de hectare de viță de vie (dintre care 180.000 de hectare în România), echivalentul a 45% din suprafața mondială cultivată cu viță de vie.
Spania, Franța și Italia regrupează trei sferturi (74,9%) din suprafața cultivată cu viță de vie în UE și aproximativ două cincimi (38,7%) din exploatațiile viticole din UE.
Între 2015 și 2019, suprafața cultivată cu viță de vie în UE a rămas relativ stabilă, înregistrând o scădere de doar 1,1%. În schimb, numărul exploatațiilor viticole a scăzut semnificativ cu 257.000 de exploatații, echivalentul a 10,3%. În rândul statelor membre, cele mai importante scăderi au fost înregistrate în Portugalia (unde numărul exploatațiilor viticole s-a diminuat cu 98.000), Italia (unde au fost pierdute 78.000 de exploatații viticole) și Spania (unde au fost pierdute 34.000 de exploatații viticole).
Datele Eurostat mai arată că viile din UE sunt relativ vechi, în condițiile în care viile cu o vechime de peste 30 de ani reprezintă puțin peste o treime (36,7%) din exploatațiile viticole din UE și alte două cincimi (41,3%) au o vechime cuprinsă între 10 și 29 de ani.
Ponderea viilor cu o vechime de peste 30 de ani este deosebit de mare în Bulgaria (68,8 %), România (65,7%) și Cipru (64,7%). Însă, în cazul României, procesul de înlocuire a viilor vechi este cu mult peste media din UE, în condițiile în care 12% din totalul viilor au o vechime mai mică de trei ani.
Marea majoritate (82,4%) din viile din UE erau dedicate în 2020 producției de struguri pentru vinurile de calitate. În Cehia, Germania, Luxemburg, Austria și Slovenia toate exploatațiile viticole sunt specializate pe producția de vinuri de calitate. Numai în România, marea majoritate (72,1% în 2020) a exploatațiilor viticole sunt dedicate producției de vinuri de masă.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național