România, Bulgaria și Italia, în topul clasamentului european privind pierderile de apă
Numărul 12, 27 mar. - 2 apr. 2024 » Lumea în care trăim
România, alături de Bulgaria și Italia, se află în topul clasamentului privind pierderile de apă, cu un procent de aproximativ 40% de apă necontorizată și nefacturată, potrivit datelor puse la dispoziție de EurEau - Federația Europeană a Asociațiilor Naționale de Servicii de Apă, citate de o companie globală de tehnologie a apei, relatează Agerpres. "Germania, Luxemburg, Olanda și Danemarca se numără printre cele mai performante țări, cu pierderi minime de apă și, implicit, un consum minim de energie și emisii de CO2. Există, însă, și țări precum Bulgaria, Italia și România, care au un procent de apă necontorizată și nefacturată de aproximativ 40%. La nivel european, din patru pahare de apă curată extrase și produse, unul se pierde pe traseul spre clientul final și nu ajunge niciodată la robinet. Acest lucru are impact nu doar asupra investițiilor companiilor de utilități, ci și asupra facturilor la apă, costurile pierderilor fiind inevitabil transferate către clienții finali, consumatorii", relevă sursa citată.
Apa necontorizată nu irosește doar resurse hidrice, ci și energia utilizată sau emisiile de carbon folosite pentru extragerea și distribuirea apei. Astfel, industria apei este responsabilă pentru 8% din totalul emisiilor de gaze cu efect de seră din Uniunea Europeană, iar pierderile totale dintr-un an ar putea acoperi consumul mediu al populațiilor Austriei și Germaniei la un loc.
"An de an, pierderile necontorizate de apă pe plan european ajung la o cantitate de CO2 egală cu cea produsă de peste 664 de mii de zboruri Paris - New York. Este important să luăm această informație în considerare, pentru că doar prin remedierea scurgerilor, spargerilor sau prin gestionarea corectă a presiunii apei putem contribui direct la acțiunile României de atingere a neutralității emisiilor de carbon până în 2050", a explicat Kenny Khoo, Managing Director Eastern Europe South Xylem.
Companiile de utilități din România au, începând din luna aceasta, la dispoziție un "Calculator pentru pierderile de apă", o platformă gratuită, intuitivă și interactivă, care utilizează date independente puse la dispoziție de către Agenția Europeană de Mediu și Comisia Europeană.
Calculatorul identifică impactul pierderilor de apă, dar și pierderile de energie și emisiile de CO2 asociate acestora, simulând, totodată, economiile care pot fi rezultate din implementarea de noi tehnologii de gestionare a apei, precum contoare de apă inteligente, platforme digitale, evaluări ale conductelor și pompe eficiente energetic, pentru prevenirea presiunii prea mari, care poate crește riscul spargerilor în conducte.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial