Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
România, campioană în UE la creșterea ratei de ocupare în primul trimestru

România, campioană în UE la creșterea ratei de ocupare în primul trimestru

Numărul 23-24, 12-26 iun. 2024  »  Analize și sinteze

Numărul persoanelor ocupate a crescut cu 0,3%, atât în zona euro, cât și în Uniunea Europeană în primele trei luni ale acestui an, comparativ cu trimestrul precedent, iar România a fost de departe țara cu cea mai puternică creștere a ratei de ocupare de la un trimestru la altul, conform datelor publicate de Eurostat, citate de Agerpres. Potrivit Eurostat, în primele trei luni ale acestui an, comparativ cu ultimul trimestru din 2023, țările membre care au înregistrat cele mai puternice creșteri ale ratei de ocupare au fost: România (2,4%), Malta (1,4%) și Portugalia (1,1%).

Comparativ cu primul trimestru al anului trecut, rata de ocupare a crescut cu 1% în zona euro și cu 0,9% în Uniunea Europeană în primul trimestru din 2024. Și în acest caz, România este printre țările cu cele mai mari creșteri ale ratei de ocupare, cu un avans de 4%, fiind devansată doar de Malta, unde rata de ocupare a crescut cu 5,8% în ritm anual.

În ceea ce privește România, datele publicate anterior de Institutul Național de Statistică arată că rata de ocupare a populației în vârstă de muncă (15-64 ani) a fost de 63%, anul trecut, în scădere față de anul anterior cu 0,1 puncte procentuale, peste 50% dintre persoanele ocupate lucrând în sectorul de servicii. "Ca și în anii anteriori, rata de ocupare a fost mai mare la bărbați (71,7%, față de 54,3% la femei). Pe medii de rezidență, rata de ocupare a fost mai mare în mediul urban (68,6%, față de 57,1% în mediul rural). Rata de ocupare a tinerilor (15-24 ani) a fost de 18,7%, iar cea a persoanelor vârstnice (55-64 ani) de 51,0%", se arată în comunicatul INS.

Nivelul cel mai ridicat al ratei de ocupare pentru persoanele în vârstă de muncă s-a înregistrat în rândul absolvenților învățământului superior (89,8%). Erau ocupate 65,6% dintre persoanele cu nivel mediu de educație și 36,9% dintre cele cu nivel scăzut de educație.

Salariații, în scădere față de anul precedent (-60.100 persoane), au deținut în continuare cea mai mare pondere (85,7%) în totalul populației ocupate. În anul 2023, lucrătorii pe cont propriu și lucrătorii familiali neremunerați reprezentau 13% din populația ocupată.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.