„România Eficientă”: Comisia Europeană propune ca, din 2030, toate clădirile noi să aibă zero emisii
Telex » Știri 22 decembrie 2021
Comisia Europeană (CE) propune ca, începând din 2030, toate clădirile noi și cele care intră în proces de renovare aprofundată să aibă zero emisii de carbon, iar pentru sectorul public, regula să se aplice începând cu 2027, potrivit noii propuneri de Directivă privind performanța energetică a clădirilor, arată un comunicat al coordonatorilor proiectului „România Eficientă”, citat de Agerpres. Aceste clădiri trebuie să consume puțină energie, să fie alimentate cu surse regenerabile și să nu genereze emisii de carbon la fața locului din combustibili fosili. Noua propunere mai prevede ca toate clădirile existente să fie transformate în clădiri cu emisii zero până în 2050.
De asemenea, statele membre vor impune ca în clădirile cu emisii zero să fie instalate dispozitive de măsurare și control pentru monitorizarea și reglarea calității aerului din interior. În clădirile existente, instalarea unor astfel de dispozitive va fi cerută acolo unde este fezabil din punct de vedere tehnic și economic, în cazul renovărilor majore. Standardul nZEB (nearly zero energy building - clădire cu un consum aproape zero de energie), care în acest an a devenit obligatoriu în toată Uniunea Europeană, inclusiv în România, rămâne în vigoare pentru clădirile noi până la aplicarea standardului zero-emisii, se menționează în textul propunerii de directivă, publicat recent de CE.
„Standardele pentru 2030 deja se anunță și mai severe, și mai ambițioase. Prin noua variantă a Directivei privind performanța energetică a clădirilor, în 2030 devine obligatoriu standardul zero-emission buildings. În 2010, a fost anunțat standardul nZEB și atunci nimeni nu i-a acordat atenție. În România începuse să se discute public despre nZEB abia cu câteva luni înainte să devină obligatoriu și toată lumea a fost luată prin surprindere. Acum suntem avizați și știm că trebuie să creștem foarte mult rata de renovări aprofundate, să știm că prin lege toate clădirile noi deja sunt la alte standarde. Școlile, spitalele, clădirile din zona publică necesită atenție specială”, a declarat Radu Dudău, director Energy Policy Group (EPG) și coordonator al proiectului România Eficientă.
România Eficientă este un proiect privat, de interes public național. Proiectul a demarat în vara anului 2019 și constă în derularea unui program național de promovare a eficienței energetice. România Eficientă își propune să sprijine atingerea țintelor României pentru 2030 în privința reducerii emisiilor de carbon și a creșterii eficienței energetice, atât prin campanii de informare și educare, cât și prin realizarea unor proiecte concrete de renovare majoră în școli publice din diferite regiuni ale țării.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistic pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național
Toamna cinematografică, o adevărată... primăvară a creației artistice