România, lider european la creșterea vânzărilor de automobile electrice cu un salt de 408% în primul trimestru
Numărul 18, 11-17 mai 2022 » Breviar statistic
Automobilele electrice și hibride și-au continuat cucerirea pieței europene în primul trimestru, iar România a avut cea mai mare creștere a vânzărilor de automobile electrice din Europa, arată datele publicate de Asociația Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA), citate de Agerpres. În primele trei luni ale acestui an, vânzările de automobile electrice pe baterie în UE au crescut cu 53,4% până la 224.145 de unități. Multe piețe europene au înregistrat creșteri procentuale de trei cifre (peste 100%), iar România a avut cea mai puternică creștere procentuală (408%), în condițiile în care au fost vândute 2.108 de automobile electrice în primul trimestru al acestui an, față de 415 unități în perioada similară a anului trecut.
În prezent, automobilele complet electrice reprezint 10% din piața auto din UE, dublu față de cota pe care o aveau în primul trimestru al anului trecut, depășind hibridele de tip plug-in care au o cotă de piață de 8,9%.
După ce au cucerit principalele piețe auto de pe continent, precum Germania sau Franța, vânzările de automobile electrice încep să explodeze în Spania, România și Polonia. Doar în Italia au scăzut vânzările de automobile electrice, în așteptarea introducerii unei noi prime la cumpărare.
În paralel, în perioada ianuarie-martie 2022, înmatriculările de autoturisme diesel au înregistrat un declin de 33,2% până la 378.000 de unități, cota de piață a acestor automobile reducându-se cu 5,3 puncte procentuale până la 16,8%. Toate piețele auto din UE au înregistrat scăderi semnificative ale vânzărilor de autoturisme diesel, inclusiv România (-19%).
De asemenea, în primul trimestru au scăzut vânzările de automobile hibride de tip plug-in în Uniunea Europeană, fiind înmatriculate 199.107 astfel de automobile, cu 5,3% mai puțin decât în primul trimestru al anului trecut. Cu toate acestea, cota de piață a automobilelor hibride de tip plug-in a crescut până la 8,9%, ca urmare a scăderii mai puternice a vânzărilor de autoturisme cu motoare pe benzină și motorină.
Pe de altă parte, vânzările de automobile hibride ușoare au crescut cu 5,3% în ritm anual până la 563.000 de vehicule, astfel că aceste vehicule controlează în prezent un sfert din piața auto totală, față de 20% la începutul lui 2021.
În continuare, automobilele pe benzină domină vânzările pe piața din UE cu 808.000 de unități vândute și 36% din piață în primul trimestru. Însă, în ritm anual, vânzările de automobile pe benzină au scăzut cu 22,6%, iar cota lor de piață s-a diminuat de la 40,8% până la 36%.
Conform datelor ACEA, automobilele echipate cu motoare pe benzină și motorină domină în continuare piața auto din Uniunea Europeană, cu o cotă de piață combinată de 52,8%.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistic pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național
Toamna cinematografică, o adevărată... primăvară a creației artistice