România, locul 48 în Indexul Inovării Globale 2016
Numărul 22-23, 30 aug. - 12 sep. 2016 » Lumea în care trăim
Un raport recent publicat de Organizația Mondială a Proprietății Intelectuale – WIPO (o agenție specializată a ONU), citat de Agerpres, relevă că Elveția este cea mai inovativă economie din lume pentru al șaselea an consecutiv, în timp ce România a urcat șase poziții comparativ cu anul trecut, situându-se pe locul 48 din 128 de state incluse în Indexul Inovării Globale. Chiar dacă a urcat șase poziții comparativ cu 2015, țara noastră se situează în urma statelor din regiune, în condițiile în care Cehia ocupă locul 27, Ungaria – locul 33, Slovacia – 36, iar Polonia – 39. De asemenea, Bulgaria se află pe poziția 38, iar Republica Moldova, pe locul 46.
Pe o scară de la 0 la 100, România a obținut un scor de 37,9 puncte, după ce analiștii WIPO au evaluat performanțele inovative ale țării pe baza analizei a 82 de indicatori precum instituțiile, mediul politic și de afaceri, cadrul de reglementare, educația, cercetarea & dezvoltarea, capitalul uman și infrastructura. Cu un scor de 66,3 puncte, Elveția ocupă prima poziție în Indexul Inovării Globale 2016, urmată de Suedia, Marea Britanie, SUA, Finlanda și Singapore. Cel mai puțin inovativă economie din lume este Yemen. Ajuns la a noua ediție, Indexul Inovării Globale este un raport anual elaborat și publicat de Organizația Mondială a Proprietății Intelectuale (WIPO), Universitatea Cornell și INSEAD.
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc