Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
România, locul 49 în clasamentul global Paying Taxes, întocmit de PwC

România, locul 49 în clasamentul global Paying Taxes, întocmit de PwC

Numărul 45, 20-26 nov. 2018  »  Analize și sinteze

România ocupă locul 49 în clasamentul global PwC Paying Taxes 2019 întocmit de PwC și parte a raportului Doing Business al Băncii Mondiale. Raportul PwC Paying Taxes, care măsoară ușurința cu care o companie medie își poate plăti taxele și impozitele, analizează 190 de economii din întreaga lume.

Clasamentul pentru ediția 2019 a Paying Taxes se bazează pe analiza indicatorilor fiscali valabili pentru anul 2017 și ia în calcul numărul plăților realizate de o firmă medie pentru a-și îndeplini obligațiile fiscale, orele necesare conformării cu legislația fiscală și rata totală de impozitare, adică ponderea impozitelor, taxelor și contribuțiilor suportate de o companie ca procentaj din profituri.

România se clasează înaintea altor țări din Europa Centrală și de Est în ceea ce privește ușurința cu care companiile își pot plăti taxele, devansând Bulgaria (locul 92), Ungaria (locul 86) și Polonia (locul 69), însă în urma performerilor regionali: Țările Baltice (Letonia – locul 13, Estonia – 14, Lituania – 18). „Poziționarea României în prima treime a clasamentului global este un rezultat pozitiv, dacă o privim individual. (…) Cu cât gradul de informatizare și tehnologizare al autorității fiscale este mai ridicat, cu atât poziția în clasament va fi mai bună. Și asta se vede foarte bine la Țările Baltice, care ocupă poziții fruntașe în clasament. Noile tehnologii de  raportare financiară pot eficientiza procesele interne ale autorităților fiscale, inclusiv mecanismele de control și verificare fiind, în același timp, și în folosul contribuabililor”, spune Daniel Anghel, liderul Departamentului de consultanță fiscală și juridică al PwC România.

Potrivit raportului, clasarea țărilor din regiune este, în linii mari, similară cu cea de anul trecut. Se observă, însă, deteriorarea poziției Poloniei, care a coborât 18 poziții față de anul trecut, ca urmare a creșterii numărului de raportări fiscale. De cealaltă parte, Ungaria a avut o îmbunătățire a poziției în clasament,  urcând 7 locuri, până pe locul 86. Deși a recuperat considerabil, Ungaria este încă departe de poziția 77, pe care o ocupa acum doi ani. 

Rata totală de impozitare măsoară ponderea taxelor și contribuțiilor suportate de o firmă ca procentaj din profit. În clasamentul din acest an, rata totală de impozitare în România este de 40%, printre cele mai mici la nivel regional, în linie cu media globală de 40,4%.

În ceea ce privește timpul necesar conformării cu legislația fiscală, România este printre performerii Europei Centrale și de Est, cu 163 de ore pe an. La nivel global este nevoie, în medie, de 237 de ore. 

Raportul relevă că, în privința numărului plăților de impozite și taxe, o companie de talie medie din România trebuie să efectueze 14 plăți anual, similar cu situația de anul trecut. Statele baltice, împreună cu Polonia sunt printre cele mai eficiente din acest punct de vedere. Media globală este de 24 – similară cu anul trecut. 

 *Indicatorul ia în calcul posibilitatea plății online a taxelor. Acolo unde aceasta există, chiar dacă plata are loc lunar, aceasta se contabilizează ca o singură plată anual.

Paying Taxes 2019 ia în calcul toate taxele și contribuțiile obligatorii pe care o companie de talie medie le are de achitat în decurs de un an. Taxele și contribuțiile calculate includ impozitul pe profit,  contribuțiile sociale și taxele cu forța de muncă plătite de angajator, impozitele pe proprietăți, taxele pe transferuri de proprietate, impozitul pe dividende, impozitul pe câștigurile de capital, taxele pe tranzacții financiare, taxele de colectare a deșeurilor, impozitele pe flotă și taxele pentru drumuri și alte mici taxe și impozite.

Raportul Paying Taxes analizează ușurința plății taxelor în 190 de economii din întreaga lume prin luarea în calcul a trei mari indicatori: rata totală de impozitare, care măsoară ponderea taxelor și contribuțiilor suportate de către o firmă ca procent din profit, timpul necesar conformării cu legislația fiscală, adică numărul de ore pe care le alocă firma în cauză pentru a respecta obligațiile de raportare și de plată a taxelor impuse, și numărul de plăți pe care trebuie să le facă o companie pentru a-și îndeplini obligațiile fiscale.




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.