România, locul cinci în topul țărilor UE cu cele mai mari deficite guvernamentale în 2020
Numărul 40, 27 oct. - 2 nov. 2021 » Breviar statistic
Toate statele membre ale UE au încheiat anul 2020 cu un deficit guvernamental, iar procentual, cele mai mari valori au fost înregistrate în Spania (11% din PIB), Grecia (10,1% din PIB), Malta (9,7% din PIB), Italia (9,6% din PIB) și România (9,4% din PIB), conform unor date revizuite publicate de Eurostat și citate de Agerpres. Conform acestor cifre, calculate pe baza metodologiei ESA, Danemarca și Suedia au fost singurele țări membre UE care în 2020 au avut un deficit guvernamental mai mic de limita de 3% din PIB prevăzută în Pactul de stabilitate și creștere, 0,2% din PIB, respectiv 2,8% din PIB. La nivelul Uniunii Europene, deficitul guvernamental a crescut exploziv, până la 6,9% din PIB în 2020, de la un deficit de 0,5% din PIB în 2019, în timp ce în zona euro creșterea a fost una de la 0,6% din PIB până la 7,2% din PIB.
În cazul României, datele Eurostat arată că deficitul guvernamental s-a dublat, urcând de la 46,627 miliarde de lei (sau 4,4% din PIB) în 2019, până la 97,710 miliarde de lei (9,4% din PIB) în 2020. Aceasta în condițiile în care cheltuielile guvernamentale au crescut de la 36,3% din PIB până la 42,2% din PIB, în timp ce veniturile s-au majorat de la 31,9% din PIB până la 32,8% din PIB.
De asemenea, în 2020 comparativ cu 2019, a avut loc și o creștere semnificativă a datoriei guvernamentale, de la 77,2% din PIB până la 90,1% din PIB în cazul Uniunii Europene și de la 83,6% din PIB până la 97,3% din PIB în cazul zonei euro. Aproape jumătate din țările UE (13 din 27 de state membre) aveau la finele anului trecut o datorie guvernamentale mai mare de 60% din PIB, în frunte cu Grecia (206,3% din PIB), Italia (155,6% din PIB), Portugalia (135,2% din PIB) și Spania (120% din PIB).
La polul opus, țările cu cele mai mici ponderi ale datoriei guvernamentale sunt Estonia (19% din PIB), Bulgaria (24,7% din PIB), Luxemburg (24,8% din PIB), Cehia (37,7% din PIB) și Suedia (39,7% din PIB).
În ceea ce privește România, datoria guvernamentală a crescut de la 373,497 miliarde de lei, sau 35,3% din PIB, în anul 2019, până la 499,868 miliarde de lei, sau 47,4% din PIB, în 2020.
În comunicatul de presă, Eurostat subliniază că nu a făcut nicio modificare la datele trimise de țările membre.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial