MyWIZ - Business în cloud
România, locul trei în UE la creşterea comerţului cu amănuntul, în ianuarie

România, locul trei în UE la creșterea comerțului cu amănuntul, în ianuarie

Telex » Știri 6 martie 2019  

Slovenia, Irlanda şi România au înregistrat, în ianuarie, cel mai semnificativ avans din Uniunea Europeană al comerţului cu amănuntul, comparativ cu perioada similară din 2018, arată datele publicate de Oficiul European de Statistică (Eurostat), citate de Agerpres.

În zona euro, comerţul cu amănuntul a crescut cu 2,2% în ritm anual, în timp ce în Uniunea Europeană s-a înregistrat un avans de 2,5%. Comerţul cu amănuntul în UE 28 a fost influenţat de faptul că vânzările de combustibili au urcat cu 4,4%, cele de alimente, băuturi şi ţigări s-au majorat cu 2,4%, în timp ce vânzările de produse non-alimentare au crescut cu 2,3%.

În ianuarie, cele mai mari creşteri anuale au fost raportate în Slovenia (11%), Irlanda (8,1%), România (6,7%), singurele scăderi fiind în Finlanda (-1,3%) şi Danemarca (-0,3%).

În ianuarie, comparativ cu luna precedentă, comerţul cu amănuntul a crescut cu 1,3% în zona euro şi cu 1,1% în UE 28, după ce în decembrie s-a înregistrat un declin de 1,4% în zona euro şi de 1,3% în Uniunea Europeană. Comerţul cu amănuntul în UE 28 a fost influenţat de faptul că vânzările de produse non-alimentare au crescut cu 1,5%, cele de combustibili cu 1,2%, în timp ce vânzările de alimente, băuturi şi ţigări au crescut cu 0,8%.

Cele mai mari creşteri lunare au fost înregistrate în Germania şi Malta (ambele cu 3,3%), Estonia şi România (ambele cu 1,9%), scăderi fiind consemnate în Finlanda (-2,1%), Slovenia (-1%), Danemarca şi Austria (ambele cu -0,7%) şi Belgia (-0,4%).



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.