Cum să compensați pierderile salariale după noile schimbări fiscale cu tichele de masă Edenred
România, peste media UE la utilizarea energiei regenerabile pentru încălzire şi răcire

România, peste media UE la utilizarea energiei regenerabile pentru încălzire și răcire

Telex » Știri 12 februarie 2020  

Energia provenită din surse regenerabile a fost responsabilă în anul 2018 pentru 21% din energia totală utilizată pentru încălzire şi răcire în Uniunea Europeană, în creştere constantă faţă de 12% în anul 2004, arată datele publicate de Eurostat, citate de Agerpres. În rândul statelor membre, Suedia se evidenţiază prin faptul că aproape două treimi (65%) din energia utilizată pentru încălzire şi răcire în anul 2018 a provenit din surse regenerabile. De asemenea, mai mult de jumătate din energia utilizată pentru încălzire şi răcire a provenit din surse regenerabile în Letonia (56%), Finlanda (55%) şi Estonia (54%).

România se situează peste media din UE, în condiţiile în care 25,4% din energia utilizată pentru încălzire şi răcire în anul 2018 a provenit din surse regenerabile, un procentaj mai ridicat decât în state precum Franţa (22%), Italia (19%), Spania (17%) sau Germania (14%).

Statele membre în care energia provenită din surse regenerabile are cel mai mic aport la încălzire şi răcire sunt Irlanda şi Olanda (ambele cu 6%), Belgia (8%) şi Luxemburg (9%).

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.