România, printre statele beneficiare ale Fondului pentru accelerarea tranziției către o energie curată
Telex » Știri 23 decembrie 2022
Fondul pentru modernizare pentru a accelera tranziția către o energie curată, aflat în cel de-al doilea an de funcționare, a efectuat plăți în valoare totală de 4,11 miliarde de euro în sprijinul a 61 de proiecte derulate în opt țări beneficiare, inclusiv România, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar, citat de Agerpres. Proiectul care a beneficiat de finanțare în România este dedicat construirii a opt parcuri fotovoltaice și a două centrale electrice cu turbine cu gaze în ciclu combinat pentru a înlocui lignitul cu surse regenerabile de energie și gaz în producția de electricitate, precum și modernizarea rețelelor de energie electrică ale țării.
Anul acesta s-au efectuat plăți către Croația (119,8 milioane de euro), Cehia (1,34 miliarde de euro), Estonia (62,4 milioane de euro), Ungaria (74,3 milioane de euro), Lituania (85 milioane de euro), Polonia (643,2 milioane de euro), România (1,39 miliarde de euro) și Slovacia (399,5 milioane de euro). În iunie, fuseseră deja plătite 2,4 miliarde de euro pentru a sprijini 45 de propuneri de investiții, sumă care va fi completată cu o plată în valoare de 1,71 miliarde de euro pentru sprijinirea altor 16.
Proiectele vor contribui la modernizarea sistemelor energetice, la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în sectoarele energiei, industriei, transporturilor și agriculturii, precum și la îmbunătățirea eficienței energetice. Sprijinul acordat acestor investiții va ajuta statele membre beneficiare să își îndeplinească obiectivele în materie de climă și energie pentru 2030 și să accelereze tranziția verde a UE.
Cele 61 de propuneri de investiții selecționate anul acesta de Fondul pentru modernizare se axează pe producția de energie electrică din surse regenerabile, pe modernizarea rețelelor energetice și pe eficiența energetică în sectoarele energiei, industriei, construcțiilor și transporturilor, precum și pe înlocuirea producției de cărbune cu combustibili cu intensitate scăzută a emisiilor de carbon.
Printre propunerile care au beneficiat de finanțare se află: producția de energie electrică din surse regenerabile și stocarea în baterii pentru a sprijini funcționarea rețelei de energie electrică în Croația, modernizarea sistemelor de iluminat public din orașe, conversia cărbunelui în biomasă și gaz în instalațiile de termoficare și în instalațiile ETS, precum și creșterea eficienței energetice în Cehia, transport public cu emisii scăzute de dioxid de carbon și eficient din punct de vedere energetic în Estonia, optimizarea, digitalizarea și automatizarea proceselor de producție pentru a reduce consumul de energie electrică și utilizarea materialelor în Ungaria, renovarea clădirilor publice, creșterea eficienței energetice și dezvoltarea capacității de producție a hidrogenului din surse regenerabile în Lituania, construirea de centrale termice bazate pe surse regenerabile de energie și îmbunătățirea eficienței energetice în industrie în Polonia și reabilitarea și extinderea rețelelor de termoficare și răcire centralizate, precum și proiecte de decarbonizare în sectorul industrial în Slovacia.
Termenele-limită până la care statele membre beneficiare își pot prezenta propunerile de investiții în vederea obținerii unui sprijin potențial din Fondul pentru modernizare în cadrul următorului ciclu de plăți sunt 19 ianuarie 2023 pentru propunerile neprioritare și 16 februarie 2023 pentru propunerile prioritare.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național
Toamna cinematografică, o adevărată... primăvară a creației artistice
Noaptea Albă a Filmului Românesc a revenit la București, Cluj-Napoca și Timișoara
Festivalul și concursul „George Enescu”, ediția 2024 – încununare a șase decenii de performanțe muzicale