România, printre statele UE cu cea mai redusă pondere a locurilor de muncă part-time
Numărul 22, 12-18 iunie 2018 » Breviar statistic
Un număr 43 de milioane persoane cu vârsta între 15 şi 64 de ani din Uniunea Europeană lucrau, în anul 2017, în regim part-time, ceea ce reprezintă o cincime (19,4%) din totalul persoanelor care aveau un loc de muncă în UE, arată datele publicate de Eurostat, citate de Agerpres.
În rândul statelor membre, lucrul în regim part-time este cel mai popular în Olanda, unde jumătate (49,8%) din toate persoanele angajate cu vârsta între 15 şi 64 de ani lucrau în regim part-time. Alte state membre ale UE unde munca în regim part-time este frecventă sunt: Austria (27,9%), Germania (26,9%), Danemarca (25,3%) şi Marea Britanie (24,9%).
La polul opus, munca în regim part-time este mai puţin frecventă în Bulgaria (2,2%), Ungaria (4,3%), Croaţia (4,8%), Slovacia (5,8%), Cehia (6,2%), Polonia (6,6%) şi România (6,8%).
De asemenea, când vine vorba despre cât de voluntară sau involuntară este munca în regim part-time, în 2017 un sfert (26,4%) dintre cei care lucrau în regim part-time în UE nu au ales un astfel de program. Cea mai mare pondere a lucrului involuntar în regim part-time se înregistrează în Grecia, unde 70,2% din persoanele angajate în regim part-time nu au ales un astfel de program, urmată de Cipru (67,4%), Italia (62,5%), Spania (61,1%), Bulgaria (58,7%) şi România (55,8%).
În contrast, mai puţin de 10% dintre cei care lucrau în regim part-time în Estonia (7,5%), Belgia (7,8%), Olanda (8,2%), Cehia (9,1%) şi Malta (9,6%) nu au ales un astfel de program.
(Copyright foto: rawpixel / 123RF Stock Photo)
Arta Thaliei – de la viață pe scenă și de la scenă la publicul larg
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor