Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
România, printre țările UE cu cei mai mulți elevi repartizați unui singur profesor

România, printre țările UE cu cei mai mulți elevi repartizați unui singur profesor

Numărul 40, 12-18 oct. 2022  »  Roza vânturilor

Numărul mediu de elevi repartizați unui singur învățător sau profesor din ciclul primar, secundar sau gimnazial era în Uniunea Europeană de 12,3 elevi în 2020, cel mai mare raport fiind în Țările de Jos (16,5 elevi la un profesor), Franța (14,9) și România (14,3 elevi la un profesor), arată datele publicate de Eurostat, citate de Agerpres. La polul opus, în Luxemburg sunt repartizați 7,1 elevi la un profesor, în timp ce în Grecia sunt 8,5 elevi la un profesor, iar în Malta 8,8 elevi la un profesor.

În total, în anul 2020 erau 5,2 milioane de învățători sau profesori angajați în învățământul primar, secundar sau gimnazial din Uniunea Europeană. Pe categorii de vârstă, 388.000 de profesori aveau mai puțin de 30 de ani în toate cele trei cicluri de învățământ (7% din totalul forței de muncă din învățământ), în timp ce două milioane de profesori aveau o vârstă de cel puțin 50 de ani (39% din totalul forței de muncă din învățământ).

Femeile reprezintă majoritatea forței de muncă în învățământ, în anul 2020 aproximativ 73% din învățătorii sau profesorii din ciclul primar, secundar sau gimnazial erau femei (3,8 milioane de persoane dintr-un total de 5,2 milioane).

În cazul profesorilor bărbați cu vârsta de peste 50 de ani, aproape jumătate dintre ei (47%) erau angajați în învățământul gimnazial. În schimb, mai puțin de o cincime (17%) dintre profesorii cu vârsta de peste 50 de ani lucrau în ciclul primar.

În cazul profesoarelor cu vârsta de peste 50 de ani, repartiția este mai echilibrată: 40% lucrau în ciclul primar, 32% în ciclul secundar și 28% în ciclul gimnazial.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.