România se află încă sub standardele globale pe piața hotelieră de lux

România se află încă sub standardele globale pe piața hotelieră de lux

Numărul 35, 4-10 sep. 2024  »  Analize și sinteze

Industria mondială a turismului de lux va atinge valoarea de 2,3 bilioane de dolari până în anul 2030, timp în care România se află în urma standardelor globale în ceea ce privește această piață, cu o pondere mult mai mică de facilități high-end, arată cea mai recentă ediție a raportului "Romania Hotel Market", citată de Agerpres. Potrivit realizatorilor documentului, Crosspoint Real Estate, în acest an, pe plan local, sunt așteptate a fi livrate 13 proiecte hoteliere importante, inclusiv cinci hoteluri de 5 stele și șase hoteluri de 4 stele. Mai mult, România atrage atenția operatorilor de hoteluri de lux Kempinski, Mondrian, The Crest Collection și Hyatt, care sunt așteptați să intre pe piață în următorii cinci ani.

"Acest aflux de branduri hoteliere high-end este de așteptat să ridice standardele industriei ospitalității din România și să atragă mai mulți turiști internaționali. În plus, este foarte probabil ca acest upgrade, în ceea ce privește calitatea facilităților de cazare din România, să încurajeze investițiile", susțin specialiștii în real-estate.

La nivelul primului semestru al acestui an, în întreaga Europă, tranzacțiile hoteliere au depășit 15 miliarde de euro, cu accent pe proprietăți de 4 și 5 stele, precum și pe cele de lux. În perioada analizată, volumul investițiilor hoteliere din țara noastră l-a depășit, deja, pe cel din 2023, până la 29 de milioane de euro, respectiv 7% din volumul total al investițiilor, în prima jumătate a anului 2024.

Cât privește gradul de ocupare din hotelurile din România, datele Băncii Naționale a României (BNR), citate în raportul de specialitate, relevă faptul că, la jumătate anului în curs, acesta a fost de 25% pentru toate tipurile de cazare, respectiv de 33% pentru hoteluri. În total, s-au înregistrat 11,3 milioane de înnoptări în primul semestru din 2024, dintre care 7,6 milioane de nopți au fost rezervate în hoteluri.

De asemenea, atât în privința gradului de ocupare, cât și a veniturilor, hotelurile moderne performează peste medie, înregistrând o pondere de 59,6% rezervări și un RevPAR (venit pe cameră disponibilă) de 53 de euro, la nivel național. În același timp, în București, hotelurile au un grad de ocupare de 67% și un RevPAR de 69 de euro.

"Deși cererea din sectorul hotelier a rămas relativ stabilă comparativ cu prima jumătate a anului 2023, performanța financiară a industriei turismului întâmpină dificultăți în menținerea aceluiași nivel, creșterea diferenței dintre cheltuielile turiștilor străini în România și cele ale turiștilor români în străinătate, din prima jumătate a anului 2024, fiind unul dintre factori. Unul dintre principalele motive pentru acest dezechilibru a fost stocul redus de facilități de cazare de calitate. La nivel mondial se estimează că industria turismului de lux va atinge 2,3 bilioane de dolari până în 2030, iar numărul camerelor de lux la nivel global ar putea ajunge la 1,9 milioane, de la 1,6 milioane în 2023. România, însă, este în urma standardelor globale în ceea ce privește piața hotelieră de lux, cu o pondere mult mai mică de facilități high-end. Cu toate acestea, perioada post-pandemică a oferit proprietarilor și investitorilor oportunitatea de a se alinia la tendințele internaționale prin modernizarea proprietăților existente sau achiziționarea celor cu potențial semnificativ de dezvoltare", se menționează în raport. 

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.