România se numără printre țările UE cu cei mai mulți angajați în sectorul transportului
Numărul 6, 15-21 feb. 2023 » Roza vânturilor
Peste șase milioane de persoane din Uniunea Europeană, cu vârsta între 15 și 64 de ani, lucrau în anul 2021 în sectorul transportului (3,1% din totalul persoanelor ocupate din UE), iar majoritatea dintre aceștia erau bărbați (82,9% față de 17,1% în cazul femeilor), arată datele publicate de Eurostat, citate de Agerpres. În rândul statelor membre, cel mai ridicat număr de persoane angajate în sectorul transportului în 2021 a fost înregistrat în Franța (842.000 sau 13,9% din numărul total din UE), urmată de Polonia (792.000 sau 13,1%), Germania (698.000 sau 11,4%), Spania și Italia (627.000 și respectiv 626.000, în ambele cazuri fiind vorba de 10,4% din totalul UE) și România (450.000 de persoane sau 9,7% din totalul UE).
Când vine vorba despre repartiția pe sexe, România este țara UE cu cea mai mică pondere a femeilor angajate în acest sector (9,7%). La polul opus este Malta, unde 25,2% din persoanele angajate în sectorul transportului sunt femei.
La nivelul UE, nouă din zece persoane (89,6%) angajate în sectorul transportului lucrează în transportul terestru (rutier sau feroviar), 5,7% lucrează în sectorul aerian și 4,7% în transportul pe apă (pe râuri sau pe mare).
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial