România și alte trei țări ar putea intra în programul Visa Waiver
Telex » Știri 27 octombrie 2021
România, alături de Israel, Cipru și Bulgaria, ar putea intra în programul Visa Waiver, care permite cetățenilor să călătorească în SUA fără viză pentru o perioadă de până la 90 de zile, relatează Reuters, preluată de Mediafax. „Avem patru candidați: Israel, Cipru, Bulgaria și România”, a spus Alejandro Mayorkas, secretarul Homeland Security, care adaugă că se muncește mult la acest program întrucât aduce beneficii economice și de securitate importante.
În septembrie, SUA a adăugat Croația în program. „De fiecare dată când adaugi una dintre aceste țări, turismul înflorește”, spune șeful Agenției de turism american, Roger Dow, care crede că țara ar aduce o creștere de 100 milioane de dolari la economia Statelor Unite.
Visa Waiver este un program al guvernului american care le permite cetățenilor din țările incluse să călătorească în SUA ca turiști sau pentru afaceri pentru o perioadă de până la 90 de zile, fără a obține o viză. Nu toate țările participă la programul Visa Waiver și nu toți cetățenii țărilor incluse în program sunt eligibili pentru utilizarea programului. Cei care călătoresc în cadrul programului trebuie să solicite autorizarea prin intermediul Sistemului Electronic de Autorizare a Călătoriei (ESTA), sunt verificați la punctele de intrare în Statele Unite și sunt înscriși în Programul US-VISIT al Departamentului de Securitate Internă al Statelor Unite, se arată pe site-ul Ambasadei SUA în România.
Pentru a participa în program, o țară trebuie să îndeplinească mai multe criterii legate de combaterea terorismului, imigrare, securitatea documentelor, managementul la granițe.
Cetățenii țărilor membre pot călători fără viză pentru vizite în scop turistic sau pentru afaceri timp de 90 de zile sau mai puțin, cu condiția îndeplinirii următoarelor cerințe:
▪ Dețin un pașaport cu un cip integrat (pașaport electronic);
▪ Se înregistrează online prin intermediul Sistemului Electronic de Autorizare a Călătoriei (ESTA);
▪ Îndeplinesc condițiile standard ale programului Visa Waiver.
Pentru a intra pe teritoriul SUA prin programul Visa Waiver, călătorii trebuie:
▪ Să fie cetățeni ai uneia din țările incluse și să se afle în posesia unui pașaport conform Programului Visa Waiver;
▪ Să dețină autorizația ESTA;
▪ Să rămână pe teritoriul SUA cel mult 90 de zile;
▪ Scopul călătoriei să fie deja cunoscut - afaceri, turism sau tranzit.
Dacă accesul în Statele Unite se face pe calea aerului sau a apei, persoana trebuie să dețină un bilet de întoarcere sau de continuare a călătoriei. Dacă deplasarea se face în baza unui bilet electronic, persoana trebuie să aibă asupra sa o copie a itinerariului pe care să o prezinte inspectorului de imigrări. Persoanele care călătoresc cu bilete de continuare a călătoriei a căror destinație finală este Mexic, Canada, Bermude sau Caraibe trebuie să fie rezidenți legali ai teritoriilor respective.
Intrarea în Statele Unite trebuie să aibă loc la bordul unei linii aeriene sau maritime care a agreat participarea la program.
Dacă intrarea în Statele Unite se face pe cale terestră din Canada sau Mexic, cerințele privind documentele sunt aceleași, cu excepția faptului că nu se impune obligativitatea deținerii unui bilet de întoarcere și a folosirii unui transportator semnatar al programului. Cetățeanul respectiv trebuie să demonstreze în fața inspectorului că deține suficiente fonduri pentru a se întreține pe durata șederii în SUA și pentru părăsirea teritoriului SUA.
În programul Visa Waiver se află, momentan, 40 de țări.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial