România și Bulgaria, pe ultimele locuri în UE în privința inovării
Telex » Știri 24 iunie 2020
România şi Bulgaria se clasează şi în acest an, la fel ca în 2019, pe ultimele locuri în Tabloul de bord european privind inovarea, arată un raport publicat de Comisia Europeană (CE), citat de Agerpres. Începând din 2012 şi până în prezent, performanţele în materie de inovare ale UE au crescut, în medie, cu 8,8%. Executivul comunitar informează că 24 de ţări ale UE şi-au îmbunătăţit performanţele în acest domeniu. Cele mai bune performanţe s-au înregistrat în Lituania, Malta, Letonia, Portugalia şi Grecia.
Pe baza punctajelor obţinute, ţările UE se încadrează în patru grupe de performanţă: lideri în materie de inovare, inovatori puternici, inovatori moderaţi şi inovatori modeşti. România este inclusă în categoria „inovatori modeşti”.
Ţara noastră se află la 31,6% din valoarea medie a indicatorului calculat pentru UE, în condiţiile în care anul trecut a fost de 34,4%. Potrivit Comisiei Europene, rata de penetrare a internetului în bandă largă şi exporturile de produse medium şi high-tech sunt singurii indicatori la care România se apropie de performanţa medie din UE. În schimb, avem cele mai mici scoruri la învăţarea de-a lungul vieţii, IMM-uri cu inovaţii în materie de produse şi procese, IMM-uri cu inovaţii în marketing sau inovaţii organizaţionale şi IMM-uri care inovează in-house. La toţi aceşti patru indicatori, performanţele României sunt zero, cele mai mici din toate ţările UE.
Suedia continuă să fie liderul în materie de inovare la nivelul UE în 2020, fiind urmată de Finlanda, Danemarca şi Olanda. Punctajul din acest an este afectat de retragerea Marii Britanii din Uniunea Europeană. Această retragere a avut un impact asupra performanţei medii inovative a UE.
La nivel global, pentru al doilea an consecutiv, capacitatea de inovare a Europei o depăşeşte pe cea a Statelor Unite ale Americii. Cu toate acestea, începând din 2012, UE continuă să piardă teren în faţa Coreei de Sud, Australiei şi Japoniei. De asemenea, China vine rapid din urmă.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru