România, Ucraina și Republica Moldova au convenit creșterea schimburilor bilaterale de energie electrică
Telex » Știri 16 septembrie 2022
România, Ucraina și Republica Moldova au convenit încheierea unui Acord interguvernamental trilateral pentru stimularea interconectărilor și cooperării în domeniul energiei și creșterea schimburilor bilaterale de energie electrică prin încheierea de contracte bilaterale pe termen scurt, mediu și lung, a anunțat ministrul Energiei, Virgil Popescu, citat de Agerpres. Ministrul a participat, împreună cu ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, la prima reuniune în format trilateral a miniștrilor afacerilor externe și energiei din România, Ucraina și Republica Moldova, desfășurată la Odessa, în Ucraina.
„În ceea ce privește cooperarea în domeniul energiei, accentul a fost pus, în cadrul reuniunii, asupra măsurilor imediate de sprijin care sunt necesare pentru ca Ucraina și Republica Moldova să facă față sezonului rece, dar și asupra măsurilor pe termen lung pentru consolidarea securității energetice a acestora, cu accent pe interconectarea regională, având în vedere și necesitatea combaterii utilizării energiei în scopuri geopolitice. Astfel, a fost convenită încheierea unui Acord interguvernamental trilateral pentru stimularea interconectărilor și cooperării în domeniul energiei a României, Ucrainei și Republicii Moldova. De asemenea, am convenit creșterea schimburilor bilaterale de energie electrică între cele trei state prin închiderea de contracte bilaterale pe termen scurt, mediu și lung”, a scris ministrul pe pagina sa de Facebook.
La reuniunea de la Odessa au participat ministrul Energiei din Ucraina, German Galushchenko, vicepriministrul și ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale din Republica Moldova, Andrei Spînu, ministrul Afacerilor Externe de la Chișinău, Nicu Popescu, și ministrul Afacerilor Externe din Ucraina, Dmytro Kuleba.
La reuniunea trilaterală au participat și reprezentanți ai companiilor din domeniul energiei din cele trei state - din partea României, conducerea Transelectrica, invitarea acestora reflectând angajamentul strategic al celor trei țări de a coopera îndeaproape în acest domeniu.
„Lansarea acestui format trilateral are ca obiectiv consolidarea cooperării dintre cele trei state vecine, atât în contextul actual marcat de agresiunea ilegală, neprovocată și nejustificată a Rusiei împotriva Ucrainei și de crizele multidimensionale care afectează Ucraina și Republica Moldova, cât și în perspectiva stabilirii unui mecanism de dialog și coordonare pe termen lung”, a mai scris Virgil Popescu.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național