România, unul dintre cei mai mici producători de energie nucleară din UE
Numărul 2, 19-25 ian. 2022 » Lumea în care trăim
În anul 2020, cele 13 state membre ale Uniunii Europene cu capacități de producție a energiei nucleare au generat în total 683.512 GWh de electricitate din surse nucleare, adică aproape 25% din producția totală de electricitate a UE, arată datele publicate de Eurostat, citate de Agerpres.
Cel mai mare producător de energie nucleară din UE a fost Franța, responsabilă pentru 52% din producția totală de energie nucleară a UE sau 353.833 GWh, urmată de Germania (9% sau 64.382 GWh), Spania (9% sau 58.299 GWh) și Suedia (7% sau 49.198 GWh). Împreună aceste patru țări au fost responsabile pentru mai mult de trei sferturi din cantitatea totală de electricitate generată în centralele nucleare din UE.
În România, cele două reactoare de la Cernavodă au produs în 2020 o cantitate de 11.466 GWh de electricitate, adică mai puțin decât reactoarele nucleare din Slovacia (15.444 GWh), Ungaria (16.055 GWh), Bulgaria (16.626 GWh) și Cehia (30.043 GWh). După acest indicator, România devansează doar Slovenia (6.363 GWh) și Țările de Jos (4.087 GWh).
Datele Eurostat mai arată că Franța (67%) și Slovacia (54%) sunt singurele state membre UE unde mai mult de jumătate din cantitatea totală de electricitate a fost produsă în centralele nucleare. În celelalte state membre cu centrale nucleare, ponderea energiei atomice în mixul energetic a fost de 41% în Ungaria, 41% în Bulgaria, 39% în Belgia, 38% în Slovenia, 37% în Cehia, 34% în Finlanda, 30% în Suedia, 22% în Spania, 21% în România, 11% în Germania și 3% în Țările de Jos.
La începutul lui 2020, cele 13 state membre ale UE cu capacități de producție a energiei nucleare aveau operaționale 109 reactoare. Pe parcursul anului 2020, trei reactoare nucleare au fost închise definitiv, două în Franța și unul în Suedia.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial