Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
România va fi deschisă turiștilor străini începând de la 1 iunie

România va fi deschisă turiștilor străini începând de la 1 iunie

Telex » Știri 28 mai 2021  

Guvernul a adoptat o Hotărâre pentru modificarea și completarea anexelor nr. 2 și 3 la HG nr.531/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 13 mai 2021, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. Prin intermediul actului normativ, s-a creat cadrul legal pentru intrarea pe teritoriul României a cetățenilor străini și apatrizi în scop turistic, de la 1 iunie, fiind abrogată lista menționată la articolul 2 alineatul (1), punctul 7, dar și articolul 2, alineatul (5) din anexa nr. 3 la HG 531/2021.

„Pentru a putea primi turiști străini, puteam fie să adăugăm și turismul la listă, fie să scoatem lista cu totul. S-a mers pe a doua soluție. Astfel, turiștii străini vor putea veni cu respectarea condițiilor generale, în funcție de lista pe care se află țara”, a declarat Claudiu Năsui, ministrul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului.

Totodată, au fost introduse noi excepții de la măsura carantinei pentru persoanele care sosesc în România din zonele de risc epidemiologic astfel: persoanele trecute prin boală și aflate între a 14-a și a 90-a zi de la data confirmării; copiii cu vârstă mai mică sau egală cu trei ani fără a fi necesară prezentarea rezultatului negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2; copiii cu vârsta mai mare de 3 ani și mai mică de 16 ani, dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2; persoanele care rămân pe teritoriul național pentru o perioadă mai mică de trei zile și prezintă un test negativ pentru SARS-CoV-2.

Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului (MEAT) reamintește, într-un comunicat, că, pentru stabilirea persoanelor care sosesc în România, cu privire la măsura carantinei, țările/teritoriile sunt clasficate pe trei coduri, respectiv verde, galben și roșu, în funcție de rata de incidență cumulată.

Lista cu clasificarea țărilor/teritoriilor în funcție de rata de incidența cumulată, conform Hotărârii nr. 33 din 27.05.2021 a Comitetului Național pentru Situații de Urgență poate fi consultată aici: https://bit.ly/3wT2kgj.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.