Românii pot obţine vize turistice cu intrări multiple în Arabia Saudită
Numărul 37, 1-7 octombrie 2019 » Roza vânturilor
Românii pot obţine vize turistice cu intrări multiple în Arabia Saudită, care au valabilitatea de un an, a declarat ambasadorul Abdulaziz M. Al Aifan, potrivit unui comunicat citat de Mediafax. ,,Este o zi importantă pentru Arabia Saudită și ne bucurăm să împărtășim această zi cu cetățenii români, care vor putea merge oricând să viziteze Arabia Saudită, accesând sistemul online de vize turistice. Deschiderea Arabiei Saudite către turism face parte din implementarea Viziunii 2030, care caută diversificarea economiei țării și reducerea dependenței de petrol. Până în 2030, obiectivul urmărit este ca turismul să contribuie cu peste 10% la Produsul Intern Brut al țării, față de 3% în prezent. Este un obiectiv ambițios pe care sunt convins că îl vom atinge, iar în 2030 vom avea peste 100 de milioane de vizitatori, atrăgând în paralel investiții și noi locuri de muncă”, a declarat ambasadorul.
În noul context, răspunsul pentru cei ce solicită viză din ţările incluse în program poate veni în maximum o oră, după ce este completat un formular online, procesarea la ambasadă fiind estimată la maximum două zile. Printre atracţiile turistice prezentate de Ambasada Regatului Arabiei Saudite se numără cele cinci situri incluse în Patrimoniul UNESCO, Coasta Mării Roşii şi deşertul Rub Al-Khali.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile