Romfilatelia: Emisiune de mărci poștale cu tema „Colecțiile muzeelor dispărute”
Telex » Știri 5 ianuarie 2021
Romfilatelia a anunţat introducerea în circulaţie, la 8 ianuarie, a unei emisiuni de mărci poştale cu o tematică inedită, Colecţiile muzeelor dispărute, dedicată recuperării memoriei unui muzeu odinioară foarte cunoscut şi apreciat în Bucureşti: Muzeul Simu. „Atunci când muzeul a fost inaugurat, la 21 mai 1910, patrimoniul lui era alcătuit din 624 de lucrări de pictură, sculptură, grafică şi arte decorative. Înfiinţat de colecţionarii Anastase şi Elena Simu, Muzeul Simu a asigurat o conexiune a mediului artistic românesc cu lumea occidentală, iar cei doi colecţionari au sprijinit creaţia contemporană oferind premii anuale tinerilor artişti”, se menţionează într-un comunicat.
Fiecare dintre cele patru timbre ale seriei de mărci poştale prezintă clădirea Muzeului Simu, imortalizată de un cunoscut fotograf al timpului, Hr. Duratzo, alături de câte o operă de artă din colecţia muzeului. Clădirea are forma unui templu grecesc, inspirată de templul Erehteion din Atena, şi a fost construită special pentru a adăposti bogata colecţie de artă a soţilor Anastase şi Elena Simu.
În 1927, colecţia, care cuprindea deja aproximativ 1.200 de piese, a fost donată statului român. Sub conducerea pictorului Marius Bunescu, Muzeul Simu a funcţionat în această clădire până în anul 1960, când edificiul a fost dărâmat de autorităţile comuniste. O parte din colecţie se află astăzi la Muzeul Naţional de Artă al României, iar o alta în colecţia Simu de la Pinacoteca Bucureşti, aflată în administrarea Muzeului Municipiului Bucureşti.
Cele patru opere de artă reprezentate pe timbre sunt: Anastase Simu, bust sculptat de Frederick Storck; o natură statică pictată de Marius Bunescu: Pere; o Marină de Eugen Voinescu; Veneţia, operă a pictorului Ştefan Popescu.
Imaginea de pe primul timbru al seriei, cu valoarea nominală de 3,30 lei, reprezintă lucrarea Anastase Simu. Bustul din marmură, realizat de sculptorul Frederic Storck în 1901, se afla la loc de cinste, în cea de-a doua sală a Muzeului. Ulterior, a ajuns în colecţia Muzeului Frederic Storck şi Cecilia Cuţescu-Storck.
Pe cel de-al doilea timbru al emisiunii, având valoarea nominală de 5 lei, este reprodusă lucrarea Pere, semnată de Marius Bunescu, fostul director al Muzeului Simu. Lucrarea a fost donată chiar de către pictor în 1932 şi expusă în cadrul Muzeului. Se află astăzi în colecţia Pinacotecii Bucureştiului.
Pe cel de-al treilea timbru al seriei, cu valoarea nominală de 8,50 lei, este redat tabloul Marină al lui Eugen Voinescu, un pictor cu studii efectuate la Paris în preajma lui Gustave Courbet, ce a excelat în pictura de acest gen. Lucrarea a fost realizată în anul 1900 şi achiziţionată de la artist un an mai târziu. În prezent se află în colecţia Pinacotecii Bucureştiului.
Veneţia lui Ştefan Popescu, reprezentată pe cel de-al patrulea timbru, cu valoarea nominală de 10,50 lei, a fost pictată de artist în 1923 şi a fost expusă de-a lungul timpului în diverse expoziţii, cel mai recent în anul 2020, în cadrul expoziţiei deschise la Palatul Suţu - Muzeul Simu şi Pinacoteca Bucureşti.
Pe plicul „prima zi” a emisiunii, o fotografie de epocă, realizată de acelaşi Hr. Duratzo, îl surprinde pe colecţionarul Anastase Simu în cea de-a treia sală a Muzeului, stând în fotoliu chiar în faţa portretului său, realizat în anul 1909 de artistul francez Pierre Gourdault.
(Sursa foto: romfilatelia.ro)
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național