Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
Romsilva: Alte peste 2.000 ha de păduri de stat, incluse în Catalogul Național al Pădurilor Virgine și Cvasivirgine

Romsilva: Alte peste 2.000 ha de păduri de stat, incluse în Catalogul Național al Pădurilor Virgine și Cvasivirgine

Telex » Știri 25 august 2021  

Încă 2.227,16 hectare de păduri de stat administrate de Regia Națională a Pădurilor - Romsilva au fost incluse în Catalogul Național al Pădurilor Virgine și Cvasivirgine, în urma proiectului lansat de anul trecut de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor pentru identificarea de noi suprafețe de păduri virgine și cvasivirgine și realizarea studiilor de fundamentare. „Au fost identificate 1.831,16 hectare de păduri de stat administrate de Direcția Silvică Argeș și alte 396 hectare păduri de stat administrate de Direcția Silvică Prahova, aceste păduri îndeplinind criteriile de identificare a pădurilor virgine și cvasivirgine.
Pădurile respective sunt administrate de ocoalele silvice Aninoasa, Domnești, Mușătăști și Vidraru în județul Argeș și ocoalele silvice Azuga, Doftana și Sinaia în județul Prahova”, se menționează într-un comunicat al Romsilva.

Până în acest moment, în Catalogul Național al Pădurilor Virgine și Cvasivirgine au fost introduse 60.911,87 hectare de păduri, din care 46.535,5 hectare, adică 76,4%, sunt păduri proprietatea publică a statului, fiind administrate de Romsilva.

„Prin introducerea acestor suprafețe în Catalogul Național al Pădurilor Virgine și Cvasivirgine, aceste păduri valoroase vor beneficia de o protecție strictă. Procesul de identificare și includere a pădurilor în Catalogul de profil este unul continuu, în fiecare an fiind analizate sute de mii de hectare de păduri aflate în proprietatea publică a statului”, se precizează în comunicat.

Romsilva administrează 3,13 milioane ha păduri proprietatea publică a statului, circa 48% din pădurile țării, și asigură servicii silvice pentru circa un milion ha de păduri aflate în alte forme de proprietate. Din totalul pădurilor proprietatea publică a statului, 80% dețin certificarea managementului forestier în standard internațional.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.