Roxana Mînzatu: CE lucrează la o simplificare a procedurilor de primire a drepturilor sociale de către lucrătorii mobili transfrontalieri
Telex » Știri
5 februarie, 9:20
Comisia Europeană (CE) lucrează la o simplificare a procedurilor de primire a drepturilor sociale de către lucrătorii mobili transfrontalieri, prin modificarea regulamentului care coordonează sistemele de securitate socială între statele membre, a afirmat marți, la București, vicepreședinta executivă a Comisiei Europene (CE) Roxana Mînzatu, aflată în prima sa vizită în România în această funcție, relatează Agerpres. Potrivit reprezentantei CE, responsabilă pentru drepturi sociale, competențe, locuri de muncă de calitate și pregătire, subiectul simplificării Regulamentului 883/2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială este „sus pe agenda” noului Executiv european.
Modificarea Regulamentului 883 „este pe agenda celor doi co-legiuitori, Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene, acolo unde și România este prezentă prin ministrul muncii, de opt ani și jumătate. Au fost încercări de a se ajunge la compromis pe acest text legislativ, cu două momente aproape de succes: președinția română (a Consiliului UE - n.r.) 2019, președinția spaniolă 2023. Acum sper ca la începutul mandatului meu și până în vară, pe președinția poloneză, să reușim să aprobăm acest regulament modificat”, a afirmat Roxana Mînzatu într-o conferință de presă la Reprezentanța CE în România, răspunzând unei întrebări din partea jurnaliștilor.
„Asta ar însemna o simplificare majoră pentru ca lucrătorii mobili transfrontalieri care au contribuit pentru diversele drepturi în alte state membre să-și poate primi prestațiile conform contribuțiilor și standardelor statului în care au contribuit. Vorbim nu numai de pensie, ci și de indemnizație de șomaj, îngrijirea copilului, toată zona aceasta de drepturi sociale”, a detaliat vicepreședinta CE, precizând că are în coordonare toate aspectele legate de mobilitatea forței de muncă.
Ea a recunoscut că, în prezent, „totul se întâmplă nu doar greoi (din punct de vedere) administrativ, dar avem și o discuție legată de bugetul din care se alimentează aceste aceste drepturi”.
Roxana Mînzatu a mai explicat că va purta negocieri cu fiecare stat membru al UE pentru a obține modificarea regulamentului și, ca măsură ulterioară, îmbunătățirea interconectării între sistemele naționale de securitate socială printr-o mai mare digitalizare.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Festivalul Cărților Deschise, o fereastră spre fascinanta lume a cunoașterii
De 1 și 8 Martie „un cântec, un zâmbet, o floare” oferite mamelor, soțiilor, prietenelor, colegelor noastre
Arta Thaliei – de la viață pe scenă și de la scenă la publicul larg
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale