Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
Roxana Mînzatu, vicepreședinte executiv al Comisiei Europene

Roxana Mînzatu, vicepreședinte executiv al Comisiei Europene

Telex » Știri 17 septembrie, 16:43  

După cum am mai informat, în cadrul noii Comisii Europene anunțate astăzi, la Bruxelles, de Ursula von der Leyen, președintele Executivului comunitar, candidata României pentru Comisia Europeană, Roxana Mînzatu, a primit postul de vicepreședinte executiv pentru Competențe și Educație, Locuri de muncă și drepturi sociale, demografie.

Potrivit unui documentar publicat de Agerpres, europarlamentarul Roxana Mînzatu s-a născut la 1 aprilie 1980. Absolventă a Facultății de Științe Politice și Administrative a Universității din București (2002), Roxana Mînzatu deține un master în Integrare Europeană obținut la Universitatea Creștină „Dimitrie Cantemir” (2005); un certificat de stagiu la Biroul de reprezentare la Bruxelles al Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România (2006); o diplomă de absolvire a programului de formare profesională corespunzător categoriei înalților funcționari publici, urmat la Institutul Național de Administrație (iulie 2009). A mai urmat și alte cursuri de formare acreditate, absolvite cu certificate recunoscute de Ministerul Muncii și Ministerul Educației: Formator, Manager de Proiect, Formator de Formatori (potrivit www.cdep.ro).

Consilier de integrare la Ministerul Integrării Europene (2004-2006), a fost manager de proiect în Consultanță accesare fonduri nerambursabile UE, planificare strategică în APL, dezvoltare locală la Project Europa Regional București (2006-2008); director la Standard Management Brașov și lector fonduri nerambursabile la Patronatul Serviciilor Publice din România (2008-2009); director/formator la Eurokorona, activând în consultanță și formare accesare fonduri nerambursabile UE, planificare strategică în APL, dezvoltare locală (2009-2011).

Noul vicepreședinte al CE a mai deținut calitățile de mentor proiect Regions for Jobs la Camera de Comerț și Industrie Brașov și expert tehnic proiect la Agenția Metropolitană Brașov (2013). De asemenea, a fost director executiv la Fundația Școala Română de Afaceri a Camerelor de Comerț și Industrie - Filiala Brașov (2011-2014), consultant programe formare la Technical Training, ocupându-se de formare profesională categorii vulnerabile, implementare FSE/POSDRU (decembrie 2014 - martie 2015).

În CV-ul său se mai înscriu funcțiile de consilier județean la Brașov (2004-2008, 2011-2012, 2016), subprefect de Brașov (2009), expert proiect și președintele Asociației Grupul de Acțiune Locală Curbura Carpaților la Primăria comunei Prejmer din județul Brașov, precum și formator la Versus Project, unde s-a ocupat de formarea reprezentanților administrației publice locale în dezvoltare locală și planificare strategică (2010).

A fost secretar de stat la Ministerul Fondurilor Europene (martie - septembrie 2015) și președinte al Agenției Naționale pentru Achiziții Publice (sept. 2015 - ian. 2016).

Deputat de Brașov în Parlamentul României (21 decembrie 2016 - 19 decembrie 2020 - demisie), Roxana Mînzatu a fost: secretar al Comisiei pentru industrii și servicii din Camera Deputaților (decembrie 2016 - septembrie 2019); membru în Comisia pentru afaceri europene din Camera Deputaților (din februarie 2017); membru al Comisiei parlamentare de anchetă a Camerei Deputaților privind modalitatea de încheiere a unor contracte de colaborare cu terțe persoane și a modului de angajare și efectuare a cheltuielilor din bani publici în executarea contractelor de colaborare la Societatea Română de Televiziune (decembrie 2016 - martie 2019). A făcut parte din grupurile parlamentare de prietenie cu Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord (secretar), cu Islanda și cu Arabia Saudită (decembrie 2016 - decembrie 2020), potrivit site-ului www.cdep.ro, consultat de Agerpres.

În intervalul iunie - noiembrie 2019, a fost ministrul Fondurilor Europene.

A fost secretar de stat la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (decembrie 2021 - martie 2022) și secretar de stat la Departamentul pentru evaluare integrată și monitorizarea programelor finanțate din fonduri publice și europene (martie 2022 - iulie 2024), conform CV-ului postat pe site-ul https://www.roxanaminzatu.ro/.

În urma alegerilor europarlamentare din 9 iunie 2024, a obținut un mandat de eurodeputat pe listele Alianței electorale PSD PNL, fiind afiliată Grupului S&D.

(Copyright foto: Facebook Roxana Mînzatu)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.