O ediție princeps a lucrării Descrierea Moldovei, de Dimitrie Cantemir, va fi licitată la Artmark
Descrierea Moldovei, de Dimitrie Cantemir, ediție princeps, publicată la Hamburg în 1769-1770, care provine dintr-o colecție germană, va fi licitată la Artmark, în cadrul sesiunii Imagini ale Sacrului, inclusiv 66 de cărți importante pentru sufletul românesc, organizată pe 29 martie. Descrierea ...
Arta Thaliei – de la viață pe scenă și de la scenă la publicul larg
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor