Expoziție de fotografie „Brâncuși. Forme în alb și negru”
Muzeul Național de Artă al României găzduiește până la 29 mai 2016, în Sălile Kretzulescu, expoziția „Brâncuși. Forme în alb și negru”, informează un comunicat de presă emis de instituție. Expoziția face parte din Programul național „140 de ani de la nașterea marelui sculptor Constantin Brâncuși” inițiat de Ministerul Culturii și propune o selecție de 40 de tiraje moderne după clișeele realizate de Brâncuși la Paris.
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc