Rozalia Pal (BEI): Companiile ar putea diminua investițiile cu până la 50% în cazul unei susțineri mai puțin puternice
Telex » Știri 16 octombrie 2020
Companiile ar putea diminua investiţiile cu până la 50% în cazul unei susţineri mai puţin puternice, a declarat Rozalia Pal, Country and Financial Sector Analysis la Banca Europeană de Investiţii (BEI), în cadrul conferinţei online RoInvest, informează Agerpres. „Companiile trebuie să jongleze între cele două aspecte: ori cresc datoriile, ori scad investiţiile, iar impactul pe care noi îl aşteptăm ar fi undeva la o scădere de 24%, sau în cazul unei susţineri mai puţin puternice, chiar de 50% a investiţiilor”, a spus Rozalia Pal.
Ea a afirmat că a analizat 13 milioane de companii europene în privinţa scăderii vânzărilor, iar aceasta este în medie de aproximativ 35%. Potrivit sursei citate, unele industrii au fost mai afectate decât altele. Astfel, cea mai afectată a fost industria hotelieră şi a restaurantelor. Pe termen scurt, a fost afectat şi sectorul de cercetare-dezvoltare, precum şi industria auto. Pe de altă parte, există alte sectoare mai puţin afectate, precum industria de sănătate, IT sau cea de utilităţi. „Am reuşit să trecem peste criza de lichiditate. Vorbim la nivel european, dar şi în România. Putem zice că criza de lichiditate a fost tratată. Nu sunt închideri, lichidări ale companiilor deocamdată. Dar problema nu se opreşte aici, şi anume trebuie acordată o atenţie foarte mare solvabilităţii”, a susţinut Rozalia Pal.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru