S-a lansat varianta simplificată a e-Factura
Numărul 9, 6-12 mar. 2024 » Direct de la sursă
Ministerul Finanțelor (MF) anunță lansarea versiunii simplificate a aplicației e-Factura. Potrivit unui comunicat al instituției, „această inițiativă are ca obiectiv principal creșterea accesibilității și ușurinței în utilizarea instrumentului, pentru toți contribuabilii din țară. Versiunea îmbunătățită vine cu o interfață intuitivă și funcționalități mai ușor de utilizat, astfel încât fiecare utilizator să poată emite facturi în conformitate cu cerințele fiscale într-un mod rapid și eficient”. Aplicația este disponibilă AICI.
„Așa cum am mai spus, fiecare îmbunătățire adoptată a ținut cont de nevoile semnalate de contribuabili. Am tot avut întâlniri cu reprezentații mediului de afaceri și una dintre solicitările lor a fost aceasta. Versiunea simplificată a aplicației e-Factura vine cu o serie de avantaje și funcționalități care vor face gestionarea facturilor mai ușoară și mai accesibilă pentru toți utilizatorii. Ne-am gândit în primul rând la cei aproximativ 670.000 contribuabili mici care trebuie să utilizeze sistemul și au nevoie de o aplicație gratuită, intuitivă și ușor de folosit. De asemenea, aplicația extinsă este acum disponibilă și în limba engleză, urmând ca în perioada următoare să fie tradusă și cea simplificată”, a explicat ministrul Marcel Boloș.
Conform ministerului de resort, printre caracteristicile-cheie ale noii variante simplificate se numără:
▪ Aplicația web de completare a facturii într-un format simplificat răspunde solicitărilor venite din partea microîntreprinderilor, ce nu utilizează în mod curent elemente operaționale complexe;
▪ A fost redesenată pentru a include automat ghidaje (i.e. codul tipului facturii este prestabilit la 380, codul monedei este exclusiv RON) și bife pentru a afișa elementele de identificare obligatorii în funcție de categoria de plătitor de TVA;
▪ Au fost restrânse nomenclatoarele de TVA la cele utilizate frecvent pentru tranzacții domestice și incluse procentele de taxă sub format selectabil.
„De asemenea, o nouă facilitate importantă adăugată sistemului este aplicația extinsă în limba engleză pentru contribuabilii nerezidenți înregistrați în scopuri de TVA ce au obligația de raportare a facturilor emise pentru livrări/prestări pe teritoriul României”, precizează MF.
În ceea ce privește eficientizarea interacțiunii cu utilizatorii finali, la 20 martie este organizat un nou webinar în care se pot adresa orice nelămuriri și primi răspunsuri din partea experților din Agenția Națională de Administrare Fiscală/Centrul Național pentru Informații Financiare. Înscrierile se fac AICI.
MF reamintește că, în situația în care sistemul național privind factura electronică RO e-Factura nu este funcțional timp de minimum 24 de ore, obligația de transmitere prevăzută la art.10 alin.(1) din OUG nr.120/2021 se suspendă până la repunerea în funcțiune a sistemului.
Termenul-limită pentru transmiterea facturilor emise, pentru livrările de bunuri și prestările de servicii care au locul livrării sau prestării în România, în sistemul național privind factura electronică RO e-Factura este de 5 zile lucrătoare (n.r. de la 1 iulie sunt 5 zile calendaristice) de la data emiterii facturii, dar nu mai târziu de 5 zile lucrătoare de la data-limită prevăzută pentru emiterea facturii la art.319 alin.(16) din Codul fiscal.
În perioada 1 ianuarie - 31 martie 2024, nerespectarea termenului limită pentru transmiterea facturilor în sistemul național privind factura electronică RO e-Factura nu se sancționează.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistic pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național
Toamna cinematografică, o adevărată... primăvară a creației artistice