S-au stabilit stațiile pentru viitorul tronson de metrou Gara de Nord – Aeroportul Otopeni
Telex » Știri 9 decembrie 2016
Indicatorii tehnico-economici pentru Magistrala 6 de metrou – Gara de Nord – Aeroport Otopeni au fost aprobați printr-o Hotărâre de Guvern, promovată de Metrorex şi Ministerul Transporturilor. Reamintim că Magistrala 6 realizează extinderea rețelei actuale de metrou din stația 1 Mai până la Aeroportul Internațional Henri Coandă București pe o lungime de 14,2 km și cu o capacitate de transport de 50.000 de călători/oră. Această nouă magistrală asigură legătura directă între Gara de Nord și Aeroportul Otopeni. Termenul estimat de începere a lucrărilor este a doua jumătate a anului 2017, iar durata de execuție este de 48 de luni.
Valoarea totală a investiției este de 5,9 miliarde lei (TVA inclus). Finanţarea se va realiza din acordul de împrumut încheiat între Guvernul României și Agenția Japoneză pentru Cooperare Internațională (JICA), din fonduri externe nerambursabile prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) 2014-2020 și de la bugetul de stat.
Traseul va avea 12 stații, iar amplasarea acestora va fi următoarea:
- Staţia Pajura – în lungul căii ferate, în ampriza străzii Băiculeşti;
- Stația Expoziţiei – în cadrul ariei delimitate de Bulevardul Expoziției, Bulevardul Poligrafiei și strada Parcului, în proximitatea complexului expozițional Romexpo;
- Stația Piața Montreal – de-a lungul Bulevardului Mărăști, între cele două pasaje subterane auto dinspre Drumul Național București-Ploiești către Bulevardul Mărăști, respectiv Șoseaua Kiseleff, în proximitatea Parcului Herăstrău și a clădirii Presei Libere;
- Stația Gara Băneasa – adiacent Drumului Național București-Ploiești, pe espalanada din fața Gării CFR Băneasa;
- Stația Aeroportul Băneasa – adiacent Drumului Național București-Ploiești, în proximitatea Aeroportului Băneasa;
- Stația Tokyo – de-a lungul Drumului Național București-Ploiești, în proximitatea Complexului Comercial Băneasa;
- Stația Washington – adiacent Drumului Național București-Ploiești, în zona intersecției acestuia cu străzile Jandarmeriei și Bulevardul Liviu Librescu, în zona Institutului de Meteorologie, în zona de Est a podului rutier;
- Stația Paris – de-a lungul Drumului Național București-Ploiești, în nordul străzii Aleea Padina, în proximitatea Liceului Francez Anna de Noailles și a Țiriac Auto Service;
- Stația Bruxelles – de-a lungul Drumului Național București-Ploiești, la Nord de linia de centură a Capitalei, în dreptul piciorului pasajului rutier de subtraversare a căii ferate de centură înspre orașul Otopeni;
- Stația Otopeni – în orașul Otopeni, de-a lungul străzii Calea Bucureştilor la intersecție cu strada 23 August;
- Stația Ion I. C. Brătianu – în lungul străzii Calea Bucureştilor, între străzile Zborului și Nicolae Grigorescu;
- Stația Aeroportul Otopeni – sub parcarea aferentă Aeroportului Internațional Henri Coandă – Otopeni.
„Obiectivele generale ale Proiectului se aliniază cu Strategia Europa 2020: un transport modernizat și sustenabil la nivel urban, promovarea dezvoltării economice și îmbunătățirea calității mediului”, precizează Executivul, într-un comunicat. Această magistrală va permite legarea directă între Gara de Nord și Aeroport Otopeni, fără transbordarea călătorilor prin schimbarea peroanelor şi a trenurilor. De asemenea, va putea fi asigurat accesul direct al călătorilor în întreaga reţea de metrou prin staţia existentă Basarab 1-2. Amplasarea staţiilor de metrou va fi realizată în punctele de maxim interes al călătorilor (Complexul Expozițional Romexpo, Complexul Comercial Băneasa, Gara Băneasa, Aeroportul Internațional Henri Coandă – Otopeni etc.), dar va permite și dezvoltarea economică a zonelor.
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial