Salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată a fost majorat la 3.700 lei lunar, începând cu 1 iulie
Telex » Știri 6 iunie, 14:51
Executivul a aprobat astăzi Hotărârea pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, care prevede majorarea nivelului acestuia la 3.700 lei lunar, începând cu data de 1 iulie 2024, față de 3.300 lei cât este în prezent. Potrivit unui comunicat al Ministerului Muncii și Solidarității Sociale (MMSS), măsura va avea efecte pozitive la nivel social, prin stimularea ocupării în sectoarele în care există cerere de forță de muncă și reducerea muncii la negru și la nivel economic, prin creșterea consumului, cu influență și asupra importului bunurilor de consum și sporirea puterii de cumpărare a salariaților.
„Demersul este menit să aducă un trai mai bun angajaților din România și să reducă sărăcia în muncă. Majorarea salariului minim brut pe țară garantat în plată presupune o apropiere a remunerației de nivelul cerut de Directiva UE 2022/2041 privind salariile minime adecvate în Uniunea Europeană. În plus, din experiența anilor trecuți, creșterea salariului minim a adus și o creștere pe verticală a majorității salariilor, nu doar pentru cele minime”, a declarat ministrul de resort Simona Bucura-Oprescu.
Tariful orar va fi de 22,024 lei/oră pentru un program normal de lucru în medie de 168 ore/lună.
Valoare netă majorată a salariului minim brut pe țară este de 2.363 lei, pentru o deducere de 300 lei, majorarea pe net fiind de 284 lei.
În România beneficiază în prezent de salariul minim brut garantat în plată aproximativ 760.000 de salariați, respectiv în jur de 14% din numărul total de salariați activi. De majorarea salariului de bază minim la 3.700 de lei vor beneficia 1.871.266 de salariați.
Aceasta nu se aplică salariaților din agricultură și industria alimentară, pentru aceste categorii aplicându-se prevederile legale în vigoare.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistic pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național
Toamna cinematografică, o adevărată... primăvară a creației artistice