S&P Global: Un vaccin împotriva coronavirusului disponibil cât mai curând ar limita unele retrogradări de rating
Numărul 45, 17-23 nov. 2020 » Lumea în care trăim
Un vaccin împotriva coronavirusului disponibil cât mai curând ar putea limita unele dintre retrogradările de rating cu care se confruntă țările și companiile, a apreciat agenția de evaluare financiară S&P Global, precizând însă că este nevoie de mult mai multe progrese înainte ca nivelul de alertă cu privire la retrogradări să fie coborât, transmite Reuters, preluată de Agerpres. S&P a decis în acest an peste 2.000 de retrogradări de rating sau revizuiri de perspectivă din cauza pandemiei. În plus, agenția are ratinguri negative, adică posibile retrogradări în limbajul agențiilor de evaluare, pentru o treime din cele aproximativ 4.400 de companii, țări și bănci cărora le atribuie un rating.
„Este evident o veste bună”, a declarat Alexandra Dimitrijevic, directorul de cercetare la S&P Global, referindu-se la progresele în dezvoltarea unui vaccin anunțate la începutul săptămânii trecute de grupul farmaceutic american Pfizer și partenerul german BioNTech. „Credem că aceasta crește, probabil, șansele să existe mai rapid un vaccin larg disponibil. Dar, cu toate acestea, credem că există foarte multe incertitudini și provocări”, a adăugat Dimitrijevic. Din cauza acestor provocări, precum producția de masă și distribuția, este mult prea devreme să fie făcute orice modificări cu privire la prognozele economice sau de rating.
Cele mai recente prognoze ale S&P, din luna septembrie, plecau de la ipoteza că un vaccin va fi disponibil pe scară largă la mijlocul lui 2021 și va conduce la o revenire cu 5,3% a economiei mondiale în cursul anului următor. Însă, între timp, răspândirea rapidă a virusului a forțat mai multe țări să reintroducă restricții. „Ar putea să existe unele revizuiri în jos cu privire la prognozele pentru trimestrul patru și posibil pentru trimestrul unu dacă cel de-al doilea val persistă”, a spus Marion Amiot, unul dintre economiștii-șefi de la S&P. Pe de altă parte, previziunile pentru restul lui 2021 ar putea fi îmbunătățite dacă vaccinul vine mai repede.
Cu privire la perspectivele de rating, Dimitrijevic a spus că „dacă situația se va normaliza mai devreme...acest lucru ar putea să ne permită să stabilizăm, mai devreme, unele din aceste perspective negative și, de asemenea, ar permite unor calificative din zona inferioară să evite o nouă deteriorare a calității creditului”.
„Dar vom lua orice decizie pe baza unei abordări de la caz la caz, iar unele industrii și unele regiuni ar putea să fie supuse unor presiuni semnificative până când situația se va normaliza complet, lucru care ar putea să se întâmple în 2022 sau chiar mai târziu”, a spus Dimitrijevic, referindu-se la companii.
Printre sectoarele cel mai probabil să fie supuse în continuare la presiuni se numără sectorul imobiliar comercial și transportul public în masă, deoarece oamenii vor continua să lucreze de acasă. Companiile aeriene, care se bazează pe călătoriile de afaceri și unele părți din sectorul de petrecere a timpului liber, vor continua să se confrunte cu dificultăți.
„Dacă toți vom fi vaccinați până la primăvară acest lucru ar fi cu siguranță un lucru bun pentru creștere și pentru companii, dar sunt multe provocări să ajungem acolo. Cu cât mai rapid va fi disponibil vaccinul la scară largă, cu atât mai bine”, a concluzionat Alexandra Dimitrijevic.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial