Pe măsură ce se completează datele oficiale referitoare la procesele și fenomenele care au marcat și marchează acest început de an, devine tot mai clar că influența crizei sanitare asupra celei economice și sociale a înregistrat cote tot mai înalte cu un grad sporit de gravitate. La finalul anului precedent, rezultatele din trimestrul III și, în special, din trimestrul IV, au îndreptățit anticipările multor analiști privind continuarea mai robustă a recuperării pierderilor din 2020, încă de la demarajul lui 2021. Al treilea val al pandemiei COVID-19 a spulberat, însă, această viziune optimistă. Nu a fost, desigur, singura cauză a reluării declinului, dar pandemia și-a pus, incontestabil, pecetea asupra majorității rezultatelor dezamăgitoare.

Fără pretenția de a emite adevăruri absolute, putem considera că, în ceea ce privește secvențialitatea, raportul dintre cauză și efect este mai clar ca oricând, și anume că prelungirea pandemiei este cauza, iar starea economiei – efectul. În același timp, dincolo de elementele cu caracter strict medical, avem de-a face și cu un raport invers atunci când ne referim la alocările de resurse pentru sectorul medical. Astfel de opțiuni de politică economică indică, indubitabil, necesitatea prioritară de dezvoltare și modernizare a acestui sistem vital, prin investiții publice adecvate situaței reale, de „pe teren”. Bunăoară, în privința numărului și dotărilor destinate entităților de terapie intensivă în spitalele profilate pe acțiunile anti-COVID-19, alocările se cer orientate spre asigurarea resurselor umane şi consolidarea bazei tehnico-materiale atât pentru campania de vaccinare, cât şi pentru celelalte măsuri preventive şi de tratament.

În contextul evocat, rezultatele din prima lună a acestui an atestă că pe ansamblu și în diferite sectoare ale economiei, avem de-a face cu o relativ slabă reziliență, șocul pandemic, în sens larg, adică și factorii externi, a fost și este resimțit cu o forță și cu o arie de răspândire care impun regândirea unor soluții tactice, potrivit unei strategii revizuite, adaptate la fenomenele în curs de desfășurare.

Faptul că avem de-a face cu diminuări ale volumului de activitate în aproape toate domeniile – de la industrie până la comerțul cu amănuntul, de la construcții (care, cum am mai consemnat, au reprezentat vârful de lance al relansării, în 2020) până la câștigurile salariale medii brute – este de natură a concentra, într-o mai mare măsură, atenția nu numai asupra factorilor conjuncturali (să sperăm că, în materie de pandemie, majoritatea acestor factori vor mai avea o acțiune de scurtă durată), ci și a celor pereni care vizează caracteristicile întregii noastre economii naționale. Un argument puternic în acest sens este adus de domeniile în care creșterile din luna ianuarie au predominant un efect negativ, în rândurile acestora regăsindu-se, înainte de toate, deficitele gemene – cel bugetar și cel comercial.

Bineînțeles, creșterea îndatorărilor, în special ale sectorului public, în urma măsurilor adoptate anul trecut și prelungite până în prezent, precum și în perspectiva lunilor imediat următoare, constituie un risc major care – în niciun caz – nu poate și nu trebuie să fie subapreciat. Sunt limite a căror depășire în privința împrumuturilor nu poate avea alte consecințe decât pierderi considerabile de substanță economică, mai ales prin majorarea serviciului datoriei externe.

Se cere consemnat, în contrapartidă, că sporurile din perioadele precedente privind investițiile, respectiv formarea brută de capital fix, își vor amplifica efectele pozitive, însă o comprimare a activității din sectorul construcțiilor la demarajul în 2021, indică – și în această privință – apariția și acutizarea unor incertitudini.

Ne aflăm, deci, în situația de a trage concluziile corespunzătoare din toate aceste procese și fenomene care relevă și complexitatea raporturilor dintre macro și microeconomie, după cum și reciproca este pe deplin valabilă. Chiar dacă există – și este firesc să fie așa – deosebiri esențiale între abordările macro și cele micro, este limpede că elementul comun (repetăm) îl constituie capacitatea de rezistență la șocuri, respectiv reziliența.

Acumularea și corecta alocare a resurselor, începând cu cele umane, reprezintă, la toate nivelurile, cel mai important instrument de depășire a marilor dificultăți cu care ne confruntăm. În această privință, sprijinul calificat acordat de profesioniștii contabili în fundamentarea deciziilor adoptate de managementul firmelor este de primă importanță, conștientizarea conexiunilor dintre macro și microeconomie asigurând premise favorabile pentru a se face față amintitelor șocuri și, mai ales, pentru a se crea condițiile unei adevărate și trainice relansări în perioade post-criză.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)