Șansele fiecăruia și ale tuturor de a depăși criza pandemică și economică
Numărul 25-26, 30 iun.-12 iul. 2021 » Comentariul ediției
Acum, la mijlocul anului 2021, pe baza datelor disponibile (chiar dacă acestea nu acoperă integral primul semestru) instituții publice și centre de cercetare din țară și din străinătate se pronunță în cunoștință de cauză în legătură cu stadiul actual și perspectivele economiei românești în conexiune cu evoluțiile la scară regională, europeană și mondială. Evaluările și anticipările sunt, în general, consonante, ceea ce oferă tuturor celor interesați, inclusiv profesioniștilor contabili, informații deosebit de utile pentru desfășurarea propriilor activități.
Una dintre cele mai recente analize aparține Băncii Centrale Europene (BCE), care constată o redeschidere treptată a economiei din zona euro și, prin efect propagat, a economiilor celorlalte state membre ale Uniunii Europene, pe fondul ameliorării situației pandemice și al progreselor semnificative, de ansamblu, în campaniile de vaccinare. Cele mai concludente semne de reviriment se înregistrează în sectorul serviciilor, iar sectorul prelucrător își menține dinamismul consemnat în primul trimestru al acestui an.
Pentru cel de-al doilea semestru din 2021 se anticipează o accelerare a activității economice în zona euro și în restul Uniunii Europene, ca efect al unui cumul de factori. Este interesantă fie și numai menționarea lor, deoarece pot constitui repere în materie decizională de la entitățile de bază până la economia României, în întregul ei. Este vorba, în principal, despre creșterea în continuare a cheltuielilor de consum în condițiile diminuării deficitului de cerere-agregată, precum și despre trecerea la aplicarea, pe scară mai largă, a măsurilor de stimulare a proceselor de redresare și reziliență, cu accent pe adaptarea continuă a politicilor fiscale și monetare la evoluțiile din economia reală. Cuvântul-cheie este acomodarea, respectiv creșterea capacității factorilor decizionali de a se plia pe schimbările rapide care definesc situația economico-socială pe plan global.
În consonanță cu aceste estimări se află cele ale instituțiilor financiare internaționale, care sesizează, în special, schimbările de structură care au loc în condițiile prelungirii pandemiei. Niciodată ca până acum nu s-a alocat un volum atât de mare de fonduri publice pentru stoparea declinului și reluarea creșterii și dezvoltării economice în timp cât mai scurt. Cele 2,25 trilioane de dolari prevăzute în Planul de Investiții Publice al Administrației Biden și cele 750 miliarde de euro prevăzute în Mecanismul European de Redresare și Reziliență au ținte precise, în centrul lor aflându-se, deloc întâmplător, combaterea schimbărilor climatice și accelerarea procesului generalizat de digitalizare. De aici, mutații profunde în sfera ofertei de bunuri și servicii. Se urmărește ca procesul investițional, bazat pe aceste sume uriașe să fie focalizat pe domeniile care au cele mai mari șanse să-și crească sustenabilitatea, majoritatea lor în domeniul IT&C. Avem, astfel, de-a face cu o radicală schimbare de viziune și, în același timp, de paradigmă la scară planetară.
Aparent, toate aceste schimbări, la nivel global, vizează, în mică măsură și doar indirect, activitatea la scară microeconomică. De pildă, aici, în țara noastră, sunt unele situații când ne confruntăm cu unele probleme care ne situează departe de orientările strategice evocate. Este, însă, vorba numai despre aparențe. Esențialul constă în receptarea corectă a conceptului pe care Banca Centrală Europeană îl promovează cu perseverență, și anume acomodarea. Numai în măsura în care planurile de afaceri ale firmelor, indiferent de dimensiunile lor, se vor acomoda, adică vor acționa convergent cu cele două orientări fundamentale, tranziția verde și digitalizarea, va fi posibil să se mențină și să se consolideze pe piață. Fără să se subaprecieze în niciun fel importanța fondurilor europene nerambursabile și susținerea prin surse ale bugetului public, apare ca o cerință de prim ordin îndreptarea eforturilor proprii ale operatorilor economici exact în direcțiile care devin predominante în actuala fază a evoluției planetare. Cândva, despre lumea în care trăim, se spunea că a devenit „sat global”, iar acum, ne dăm seama, tot mai bine, că n-a fost o simplă metaforă, ci anticiparea unor realități cărora trebuie să le facem față, inclusiv la nivel micro. Conștientizarea acestei noi realități este premisa acțiunilor care garantează succesul. La această opțiune nu există (nu trebuie să existe) alternativă.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial