Șase țări din UE vor pune capăt interdicțiilor privind vânzarea în lipsă
Telex » Știri 19 mai 2020
Şase state membre ale Uniunii Europene au decis să elimine interdicţiile privind vânzarea în lipsă, introduse în luna martie, când se înregistra o volatilitatea crescută pe pieţele financiare ca urmare a măsurilor de carantină introduse pentru a lupta împotriva pandemiei de Covid-19, transmite Reuters, citată de Agerpres. Autoritatea europeană pentru valori mobiliare şi pieţe (ESMA) a precizat că Austria, Belgia, Franţa, Grecia şi Spania au decis să nu reînnoiască interdicţiile privind vânzarea în lipsă care au expirat ieri luni la ora 21:59 GMT.
Autoritatea de reglementare a pieţelor financiare din Franţa (AMF) a informat că după implementarea interdicţiei a observat o revenire treptată la normal a operaţiunilor de tranzacţionare. „Pieţele şi-au redus parţial pierderile, volumele de tranzacţionare şi volatilitatea au revenit la niveluri care sunt încă mari comparativ cu situaţia de la mijlocul lunii februarie, dar acest lucru reflectă incertitudinile participanţilor în contextul actual”, a informat AMF într-un comunicat de presă.
Italia, ţară unde interdicţia privind vânzarea în lipsă urma să expire la data de 18 iunie, a decis şi ea să elimine mai repede această interdicţie şi să se alinieze astfel cu celelalte cinci state, a precizat ESMA.
Vânzarea în lipsă (short-selling) permite unui investitor să vândă pe piaţă acţiuni pe care nu le are în proprietate la momentul efectuării tranzacţiei, dar pe care acesta le-a împrumutat în prealabil, urmând ca, ulterior, să le răscumpere la un preţ mai mic pentru a le da înapoi celui de la care le-a împrumutat în prima fază. Astfel, o acţiune vândută în lipsă la un preţ de 10 euro şi răscumpărată ulterior, când nu mai valorează decât 8 euro, aduce investitorului un câştig de 2 euro.
Vânzarea în lipsă (short selling) este o practică perfect legală, dar foarte riscantă, fiind acuzată că provoacă o cădere a celor mai fragile acţiuni şi că agravează instabilitatea pe pieţele financiare. Vânzarea în lipsă a fost interzisă în mai multe ţări în timpul crizei financiare din 2008 – 2009.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial