MyWIZ, secretul contabililor de succes
Schema de ajutor de minimis „Viitor pentru tinerii NEETs II“, publicată în Monitorul Oficial

Schema de ajutor de minimis „Viitor pentru tinerii NEETs II“, publicată în Monitorul Oficial

Telex » Știri 11 noiembrie 2020  

În Monitorul Oficial nr. 1051 din 10 noiembrie 2020 a fost publicat Ordinul nr. 1201/2020 al ministrului Fondurilor Europene privind aprobarea Schemei de ajutor de minimis „VIITOR PENTRU TINERII NEETs II”, aferentă Programului operațional Capital uman 2014-2020 (POCU 2014-2020), axa prioritară 2 „Îmbunătățirea situației tinerilor din categoria NEETs”, obiectivul specific 2.1 „Creșterea ocupării tinerilor NEETs șomeri cu vârsta între 16-29 ani, înregistrați la Serviciul Public de Ocupare, cu rezidența în regiunile eligibile” și obiectivul specific 2.2 „Îmbunătățirea nivelului de competențe, inclusiv prin evaluarea și certificarea competențelor dobândite în sistem non-formal și informal al tinerilor NEETs șomeri cu vârsta între 16-29 ani, înregistrați la Serviciul Public de Ocupare, cu rezidența în regiunile eligibile”. Reamintim că NEET este acronimul pentru formularea „Not in Education, Employment or Training”, indicând tinerii care nu lucrează şi nici nu sunt cuprinşi în sistemul de învăţământ.

Schema se aplică pe teritoriul României în cele cinci regiuni de dezvoltare eligibile, și anume Centru, Nord-Est, Nord-Vest, Vest și București-Ilfov.

Obiectivul schemei îl constituie sprijinul pentru susținerea antreprenoriatului pentru tineri NEETs șomeri, cu accent pe cei din mediul rural și pe cei aparținând minorității rome, cu vârsta între 16 și 29 ani, cu domiciliul sau reședința în una dintre regiunile de dezvoltare eligibile, înregistrați și profilați în prealabil de către serviciul public de ocupare - SPO (Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, prin unitățile cu personalitate juridică din subordinea sa aflate în regiunile de dezvoltare eligibile), inclusiv a ocupării pe cont propriu, în vederea creării de noi locuri de muncă, prin acordarea de microgranturi. În cadrul prezentei scheme sunt eligibile pentru a beneficia de ajutor de minimis întreprinderile create de către tineri NEETs cu nivel de ocupabilitate A - „ușor ocupabil”.

Una dintre atribuțiile administratorului schemei de minimis o reprezintă identificarea potențialilor beneficiari de ajutor de minimis prin organizarea procedurii de selectare competitivă a planurilor de afaceri ce urmează să fie finanțate în conformitate cu Ghidul solicitantului aferent schemei. Procedura de selectare va detalia aspectele privind termenul în care se realizează evaluarea, documentele necesar a fi depuse în cadrul procesului de selecție, condițiile în care este admisă sau nu completarea documentației, termenul de depunere și soluționare a contestațiilor, alte aspecte relevante. Planurile de afaceri supuse procesului de selecție de către administratorul schemei de minimis vor include minimum următoarele elemente: descrierea afacerii și a strategiei de implementare a planului de afaceri (obiective, activități, rezultate, indicatori); analiza SWOT a afacerii; schema organizatorică și politica de resurse umane;  descrierea produselor/serviciilor/lucrărilor care fac obiectul afacerii; analiza pieței de desfacere și a concurenței; strategia de marketing; proiecții financiare privind afacerea.

Potrivit actului normativ nu vor fi finanțate două sau mai multe planuri de afaceri, propuse de persoane diferite, identice sau cu un grad foarte mare de asemănare în ceea ce privește descrierea segmentului de piață, planului de management și marketing și bugetul detaliat. Planurile de afaceri propuse spre finanțare vor reflecta realitatea segmentului de piață vizat și vor fi fundamentate tehnic și economic, pornind de la informații verificabile în zona geografică de implementare a proiectului.

Schema se aplică de la data intrării în vigoare a ordinului prin care aceasta este aprobată până la data de 30 iunie 2022, urmând ca plățile să fie efectuate până la 31 decembrie 2023.

Valoarea totală estimată a ajutorului de minimis care va fi acordat în cadrul acestei scheme, pe întreaga durată de aplicare a ei, este de 20 milioane euro echivalent în lei, din care:  finanțarea Fondului social european este de 85%, respectiv 16,32 milioane euro echivalent în lei, iar contribuția națională este de 15%, respectiv 2,88 milioane euro echivalent în lei, pentru proiectele implementate în regiunile mai puțin dezvoltate (Centru, Nord-Est, Nord-Vest și Vest);  finanțarea Fondului social european este de 80%, respectiv 640.000 euro echivalent în lei, iar contribuția națională este de 20%, respectiv 160.000 euro echivalent în lei, pentru proiectele implementate în regiunea mai dezvoltată București-Ilfov.

Numărul estimat de beneficiari de ajutor de minimis în cadrul prezentei scheme este de 800 de întreprinderi.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.