Schemă de ajutor de stat de 2,25 miliarde lei pentru investiții cu impact major în economie
Numărul 14, 10-16 apr. 2024 » Curier legislativ
În Monitorul Oficial nr. 300 din 4 aprilie 2024 a fost publicată HG nr. 300/2024 pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat având ca obiectiv dezvoltarea regională prin stimularea realizării de investiții, care prevede finanțarea nerambursabilă pentru investiții cu impact major în economia românească, ale căror costuri eligibile depășesc 50 milioane lei. Bugetul total al schemei este de 2,25 miliarde lei, respectiv echivalentul a aproximativ 450 milioane euro. Acordurile de finanțare se vor emite până la 31 decembrie 2026, iar plata ajutorului de stat se va realiza în perioada 2025-2032.
Pot beneficia de ajutorul de stat întreprinderile care îndeplinesc următoarele criterii cumulative de eligibilitate: ▪ să fie înregistrate potrivit Legii societăților nr.31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare; ▪ să realizeze o investiție inițială în România, în maximum 3 ani de la data demarării acesteia, în unul dintre sectoarele eligibile prevăzute de schema de ajutor de stat; ▪ să nu intre în categoria „întreprinderilor în dificultate”; ▪ să nu se afle în procedură de executare silită, insolvență, faliment, reorganizare judiciară, dizolvare, închidere operațională, lichidare sau suspendare temporară a activității și să nu facă obiectul unor decizii de recuperare a unui ajutor de stat; ▪ să nu beneficieze de alte ajutoare de stat regionale pentru costuri eligibile de natura costurilor salariale în cadrul aceluiași proiect unic de investiții; ▪ să nu efectueze o relocare către unitatea în care urmează să aibă loc investiția inițială.
Suplimentar pentru întreprinderile cu cel puțin un exercițiu financiar încheiat, pentru a putea accesa ajutorul de stat, trebuie să aibă rentabilitatea cifrei de afaceri mai mare decât zero în unul din ultimele trei exerciții financiare încheiate și capitalurile proprii pozitive în ultimul exercițiu financiar încheiat.
Totodată, pentru a fi eligibile, suplimentar față de criteriile generale, întreprinderile nou-înființate trebuie să aibă capital social subscris vărsat în valoare de minimum 100.000 lei și să nu aibă acționari care dețin sau au deținut în România în ultimii doi ani anterior datei înregistrării cererii o întreprindere cu același obiect de activitate pentru care solicită finanțare.
Criteriile de eligibilitate cumulative pentru investiții sunt următoarele: a) să fie considerate investiții inițiale (unitate nouă/extindere/diversificare/schimbare fundamentală) sau investiții inițiale care creează o nouă activitate economică (unitate nouă/diversificare in cazul județului Ilfov); b) să aibă o valoare totală, fără TVA, a costurilor eligibile asociate investiției inițiale, de minimum 50 milioane lei; c) să își demonstreze eficiența economică și viabilitatea pe perioada implementării investiției și 5 ani de la data finalizării acesteia; d) să îndeplinească condiția referitoare la efectul stimulativ; e) să îndeplinească indicatorii cantitativi și calitativi prevăzuți de schemă; f) să genereze un efect multiplicator cuantificabil în economie.
Înregistrarea cererilor de acord pentru finanțare se realizează în sesiuni anuale anunțate cu minimum 60 de zile lucrătoare înainte, durata fiecărei sesiuni fiind de 30 de zile lucrătoare.
Cererile de acord pentru finanțare depuse în sesiune se ordonează descrescător pe baza unui punctaj calculat și se analizează în limita bugetului sesiunii. Analiza cererilor de acord pentru finanțare se finalizează cu acord pentru finanțare (dacă sunt îndeplinite cumulativ toate condițiile și criteriile de eligibilitate) sau scrisoare de respingere. Plata ajutorului de stat se realizează după efectuarea parțială sau totală a cheltuielilor eligibile efectuate conform acordului pentru finanțare, în limita creditelor bugetare anuale aprobate.
Ajutorul de stat se va acorda în baza unor cheltuieli eligibile precum realizarea de construcții, achiziție de echipamente și active necorporale, iar activele aferente investiției trebuie să fie noi.
Noua schemă de ajutor de stat are ca bază legală cadrul normativ european aflat în vigoare până la data de 31 decembrie 2026.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial