Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
Școlile se redeschid din 8 februarie, în funcție de incidența COVID din fiecare localitate

Școlile se redeschid din 8 februarie, în funcție de incidența COVID din fiecare localitate

Telex » Știri 2 februarie 2021  

Școlile se redeschid începând din 8 februarie, în funcție de incidența cazurilor de Covid din fiecare localitate, a anunțat preşedintele Klaus Iohannis, în urma unei ședințe avute la Cotroceni, la care au mai participat premierul, ministrul Sănătății și cel al Educației, informează Mediafax. „Începând de luni, majoritatea copiilor merg fizic la școală. Evident că trebuie să respectăm situația din fiecare localitate și pentru fiecare școală trebuie luate măsuri foarte stricte, noi ne dorim ca școala să se desfășoare în condiții sigure și pentru copii și pentru dascăli”, a spus președintele Iohannis.

„În localitățile în care sunt puține cazuri de Covid, așa-numitul scenariu verde, toți copiii merg fizic la școală, la grădiniță, și ciclu primar, și gimnaziul și liceul. În localitățile în care sunt ceva mai multe cazuri, așa-numitul scenariu galben, acolo copiii de grădiniță merg fizic la grădiniță, clasele I-IV merg la școală și din ciclul secundar merg doar copiii din clasa a opta fizic la școală, fiindcă ei se pregătesc pentru examen, iar din liceu merg tinerii din clasa a 12-a care se pregătesc de Bacalaureat. În localitățile unde sunt destul de multe cazuri, scenariul roșu, merg fizic doar copiii la grădiniță și clasale I-IV la școală, restul făcând școala online. Iar în localitățile unde incidența este mai mare, localități care intră în carantină, în mod natural, toată lumea stă acasă”, a mai declarat președintele Klaus Iohannis.

Acesta a spus că decizia a fost luată în unanimitate de cei prezenți la întâlnirea de astăzi de la Palatul Cotroceni.

Președintele a declarat că în ultimele săptămâni „incidența cazurilor de Covid s-a redus un pic” și că „trendul este descendent”.

Acesta a spus că la luarea deciziei s-a ținut cont și de situația din UE, unde doar trei state au menținut școlile închise.

Șeful statului a anunțat că în zilele următoare va fi adoptat un ordin comun al Ministerului Sănătății și Ministerului Educației, prin care va fi stabilit cum se verifică dacă elevii sunt bolnavi, la câte cazuri se închid școlile etc.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.