MyWIZ, secretul contabililor de succes
Se va înfiinţa Centrul de Studii Comparative pentru Competitivitate

Se va înfiinţa Centrul de Studii Comparative pentru Competitivitate

Numărul 12, 4-10 aprilie 2017  »  Direct de la sursă

Identificarea și implementarea soluțiilor pentru optimizarea mediului de afaceri au constituit principala temă de discuție din cadrul întâlnirii pe care Alexandru Petrescu, ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat, a avut-o cu conducerea INACO – Inițiativa pentru Competitivitate. „Strategiile și politicile publice destinate dezvoltării mediului de business au nevoie de o fundamentare bazată pe o expertiză economică de specialitate la nivel de excelență, care să furnizeze cele mai bune studii, analize ale datelor economico-sociale atât de la nivel național, cât și comparativ cu alte economii ale Uniunii Europene sau chiar ale lumii și date privind cele mai bune practici existente pe o anumită problematică. În contextul economic internațional actual, România nu mai are nici timp, nici loc de improvizații privind direcțiile de acțiune în susținerea domeniilor de creștere a competitivității. În acest sens, am decis înființarea Centrului de Studii Comparative pentru Competitivitate, un organism consultativ, neguvernamental, care va funcționa pe lângă Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat în colaborare cu Academia Română, Academia de Studii Economice, INACO, cele mai relevante organizații ale mediului de afaceri și alte instituții cu expertiză economică referențială. Acest centru care va reuni specialiști din diferite domenii economice va propune, în urma analizei celor mai eficiente și performante exemple de măsuri economice de pe plan mondial, proiecte punctuale și măsuri legislative destinate dinamizării mediului de afaceri”, a declarat ministrul Alexandru Petrescu.




Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.