Card Cadou Edenred - oferă un cadou personalizat la ocazii speciale
Sebastian Burduja: Ministerul Energiei a lansat și gestionat fonduri nerambursabile pentru investiții de 13 miliarde de euro, în ultimele 15 luni

Sebastian Burduja: Ministerul Energiei a lansat și gestionat fonduri nerambursabile pentru investiții de 13 miliarde de euro, în ultimele 15 luni

Telex » Știri 23 septembrie, 10:51  

Ministerul Energiei a lansat și gestionat fonduri nerambursabile pentru investiții de peste 13 miliarde de euro, în ultimele 15 luni, iar proiecte de aproape 10 miliarde de euro sunt deja semnate și în implementare, a arătat ministrul de resort, Sebastian Burduja, într-un Raport al primelor 15 luni de mandat, relatează Agerpres. „15 luni și peste 13 miliarde de euro pentru fiecare colț al României și pentru fiecare segment de activitate din energia României. Continui să fiu transparent și să comunic public și astăzi, la împlinirea celor 15 luni de mandat, așa cum am făcut și la 6 luni, și la 9 luni, și la 12 luni. În toată această perioadă am lansat și gestionat fonduri nerambursabile pentru investiții de peste 13 miliarde de euro, investiții esențiale pentru sectorul energetic. Vorbim despre fonduri care provin din PNRR, Fondul pentru Modernizare, Scheme Naționale și Planul Național de Investiții”, a arătat acesta în documentul citat.

Prin Planul Național de Redresare și Reziliență sunt implementate cinci programe majore dedicate energiei verzi și eficienței energetice. Până acum, au fost contractate 297 proiecte pentru noi capacități de energie regenerabilă, cu o valoare totală de peste 2 miliarde de euro și o putere instalată de 1881 MW. În plus, se vor investi 237 milioane de euro în producția de hidrogen verde, fiind semnate 6 contracte, și 709 milioane de euro în dezvoltarea de sisteme de producție combinată a energiei electrice și termice (CHP), cu o capacitate de 486,2 MW electrici și 355,8 MW termici. Alte 280 milioane de euro, nerambursabile, vor fi direcționate către lanțurile industriale de producție și reciclare a bateriilor și panourilor fotovoltaice, și 130 milioane de euro pentru îmbunătățirea eficienței energetice în sectorul industrial.

Din Fondul pentru Modernizare, au fost semnate 166 de proiecte pentru producerea de energie regenerabilă pentru autoconsum în instituții publice, în total peste 103 milioane de euro. Alte 63 de proiecte, totalizând aproape 1,65 miliarde de euro, au fost semnate pentru extinderea și modernizarea rețelei de distribuție. Investițiile strategice în infrastructura de transport a energiei electrice și gazelor naturale însumează 1,3 miliarde de euro, iar proiectele de la CE Oltenia alte 1,5 miliarde de euro.

„La toate acestea se mai adaugă programul Electric-Up, proiectele pentru energie din Planul Național de Investiții, precum și proiectele gestionate de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Până acum, în 2024, am pus în funcțiune centrale electrice cu o putere instalată de peste 290 MW și avem în vedere aproape 1.400 MW suplimentari până la finalul anului. Pe lângă acestea, vom adăuga și 100 MW capacitate de stocare, un pas esențial pentru echilibrarea sistemului energetic național și pentru asigurarea fiabilității și stabilității energetice. Așa arată România cu investițiile contractate până acum. În total, peste 9,5 miliarde de euro (fonduri nerambursabile + contribuția beneficiarilor) sunt deja la treabă și se vor realiza începând din acest an. Restul reprezintă apeluri deschise sau la care lucrăm intens pentru a le deschide. Iar aceasta este doar o parte din totalul fondurilor pe care le-am atras și pe care le investim în România, în sectorul energetic”, a subliniat ministrul Energiei.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.