Sebastian Burduja: Piața liberă de energie, într-un cadru sănătos, vine cu beneficii pentru consumatori
Telex » Știri astăzi, 9:00
Piața liberă de energie, într-un cadru sănătos, vine cu beneficii pentru consumatori, iar după 1 aprilie 2025, pentru primul obiectiv, cel de protejare a consumatorilor vulnerabili, un scenariu care se conturează și care va fi supus dezbaterii este ca nicio gospodărie să nu ajungă sub pragul de sărăcie după ce își plătește facturile la energie, transmite ministrul de resort, Sebastian Burduja, citat de Agerpres. El a subliniat că nu poate ști prețurile din facturile din primăvara următoare, însă, așa cum arată piața până acum, toți consumatorii din România vor plăti prețuri la electricitate mai mici decât plafonul maxim actual, cel de 1,3 lei/kWh.
„Eu nu am un glob de cristal ca să văd în el viitorul și să pot afirma cu certitudine că prețul va fi X sau Y. Și sunt convins că nimeni nu o poate face. Sau cine o face fie are o doză de naivitate, exces de zel, fie are o doză de iresponsabilitate sau chiar rea-voință.(...) Cert este că prețurile plătite acum de gospodăriile din România sunt printre cele mai mici din Europa. Tocmai a fost publicat raportul Eurostat pentru trimestrul al doilea din acest an. Continuăm să plătim al 4-lea cel mai mic preț pentru gaze naturale și al 5-lea cel mai mic pentru electricitate. (...) Am început discuțiile cu factorii implicați încă din luna iunie a acestui an, am analizat multiple scenarii și am făcut o serie de simulări. Am inițiat un comitet de lucru interministerial, având două obiective principale: pe termen scurt - protejarea consumatorilor vulnerabili și pe termen mediu și lung - combaterea sărăciei energetice. Pentru primul obiectiv, cel de protejare a consumatorilor vulnerabili după 1 aprilie, un scenariu care se conturează și care va fi supus dezbaterii încă din prima ședință a comitetului este ca nicio gospodărie să nu ajungă sub pragul de sărăcie după ce își plătește facturile la energie. Deci niciun român care nu își permite plata facturilor nu va fi lăsat în urmă, ci protejat de statul român prin subvenții țintite, așa cum se întâmplă în toată Uniunea Europeană”, a scris ministrul, miercuri seara, pe pagina sa de Facebook.
El a reiterat că plafonul de 0,68 lei/kWh este nesustenabil, la un nivel mult sub nivelul pieței, acest preț fiind plătit plătit de toate gospodăriile din România, care au un consum lunar sub 100 kWh, indiferent de mărimea sau valoarea locuinței, de zona în care se află, sau de venitul proprietarilor.
„Spuneam că nu am un glob de cristal ca să văd în el prețurile din facturile din primăvara viitoare, însă ne uităm pe cifre, facem analize, scenarii și luăm în calcul mai multe ipoteze. Astfel, așa cum arată piața până acum, toți consumatorii din România vor plăti prețuri la electricitate mai mici decât plafonul maxim actual, cel de 1,3 lei/kWh. Din situația tranzacțiilor realizate până la data de 24.10.2024 pe piețele de energie electrică administrate de OPCOM, energia cu livrare în perioada 2025, profil bandă, a fost vândută la un preț mediu ponderat de 485,28 lei/MWh, iar profilul vârf la 539,31 lei/MWh. Adăugăm costurile cu echilibrarea ale furnizorilor, marja de profit și toate celelalte taxe și tarife reglementate și vedem că în toate zonele de distribuție prețul final de vânzare este cuprins între 1,1 și 1,22 lei/kWh, deci sub plafonul actual de 1,3 lei kWh. Spun din capul locului că obiectivul meu ca ministru al energiei și vicepreședinte al comitetului interministerial pentru protejarea consumatorilor vulnerabili și combaterea sărăciei energetice este să ne asigurăm că aceste diferențe nu vin ca o povară pe bugetele familiilor care au cu adevărat nevoie de sprijin”, a explicat Burduja.
Acesta a subliniat că principiul pieței libere „este unul sănătos”, înseamnă concurență între furnizori, deci prețuri și servicii mai bune pentru consumatori.
„Chiar și în acest moment sunt furnizori care oferă prețuri indiferent de consumul anual mult sub plafonul maxim, atât la energie electrică, cât și la gaze naturale. Sunt oferte pe site-ul ANRE și la 0,90 lei/kWh, ceea ce pentru românii care consumă peste 300 kWh/lună înseamnă o scădere substanțială. Chiar Hidroelectrica a avut oferte de 12 luni, până la 1 octombrie, de 0,80 lei/kWh. Piața liberă nu trebuie să ne sperie. Ea, într-un cadru sănătos, vine cu beneficii pentru consumatori, la pachet cu o mai mare responsabilitate din partea noastră, în calitate de clienți, de a fi mai exigenți cu furnizorul nostru, de a căuta prețul și serviciile corecte, care să ni se potrivească fiecăruia. Până la 1 aprilie ne propunem să adoptăm mecanismul de sprijin la care am început să lucrăm și, cel mai important, să accelerăm investițiile în energie. Doar cu investiții vom ajunge să nu ducem grija facturilor la energie. Am atras deja peste 13 miliarde de euro în primele 15 luni de mandat, vedem noi parcuri fotovoltaice și eoliene care au fost puse în funcțiune cu bani nerambursabili din PNRR, în următoarele 45 de zile finalizăm și prima licitație pentru Contractele pentru Diferență (în total investim 3 miliarde de euro), iar în curând reactoarele 3 și 4 de la Cernavodă devin certitudine și intră pe un drum cu sens unic”, a punctat ministrul.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național
Toamna cinematografică, o adevărată... primăvară a creației artistice
Noaptea Albă a Filmului Românesc a revenit la București, Cluj-Napoca și Timișoara