Sebastian Burduja: România este în mijlocul unei revoluții energetice; circa 10 miliarde de euro sunt deja la lucru în piață
Telex » Știri
4 octombrie 2024
România este în mijlocul unei revoluții energetice și am ajuns la peste 13 miliarde de euro fonduri nerambursabile, pe care am reușit să le atragem, iar undeva la 10 miliarde sunt deja la lucru în piață, a declarat, joi, într-o conferință de specialitate, ministrul Energiei, Sebastian Burduja, citat de Agerpres. „Eu cred că România este în mijlocul unei revoluții energetice și spun asta bazându-mă pe câteva date într-un an și trei luni de mandat. Făcând un calcul, am ajuns la peste 13 miliarde de euro, fonduri nerambursabile pe care am reușit să le atragem, să deblocăm, și undeva la 10 miliarde sunt deja la lucru în piață. Foarte mulți beneficiari au constatat că am semnat contracte, investiții din PNRR pe producție de energie verde, 460 de milioane de euro, cu 300 și ceva de contracte. O bună parte dintre ele încep să se finalizeze și avem cred că până la finalul anului vor fi undeva la 100 de proiecte care fie vor fi puse în funcțiune, fie cel puțin vor fi în probe”, a spus Burduja.
Ministrul de resort a menționat, totodată, că există 815 milioane de euro din Fondul pentru Modernizare pentru producție și autoconsum pe energie verde, solar eolian, plus trei proiecte hidro. „Deci, 460 de milioane investiții din PNRR, 815 milioane din Fondul pentru Modernizare, o jumătate de miliard pentru autorități publice, panouri fotovoltaice, pe care încercăm să-i suplimentăm în 22 octombrie la Fondul pentru Modernizare cu încă 150, spre 200 de milioane de euro, ca să acoperim toate cele 1.400 de proiecte, pentru că a fost un interes foarte mare. Aș spune cu certitudine că, în ultimii ani, a existat în România o preocupare pentru acest domeniu, inclusiv pentru zona de stocare, pentru că am mai auzit aceste critici. Parțial sunt adevărate, parțial nu, cred eu. Până la urmă, și în PNRR investiția 1, proiectele care au avut stocare au beneficiat de o prioritizare. La fel, în Fondul pentru Modernizare ne pregătim să lansăm Electric UP. Pentru prima dată, acest program finanțează și bateriile, finanțează și pompele de căldură, finanțează și panouri, și stații de reîncărcare. Ne dorim ca, în maximum o lună de zile, să semnăm și contractele. Acum câteva zile a apărut în Monitorul Oficial schema de ajutor de stat tot pentru stocare, de 150 de milioane de euro din Fondul pentru Modernizare, un apel pe care îl vom lansa la începutul lunii noiembrie”, a explicat oficialul.
În viziunea lui Sebastian Burduja, n-ar trebui făcut un compromis de la securitatea energetică și de la competitivitatea României și de la standardul de trai al românilor doar de dragul unei energii mai verzi.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Arta Thaliei – de la viață pe scenă și de la scenă la publicul larg
Ziua Brâncuși sub semnul omagierii unei opere inestimabile
Pe întregul cuprins al țării, manifestări prin care toate artele transmit un mesaj comun, autentic umanist
Iași – opt zile de concerte memorabile
Zeița Thalia inspiră formule inovative în arta spectacolului
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor