Sebastian Burduja: România va putea avea o flexibilitate pentru a continua măsurile de sprijin contextul liberalizării pieței de energie
Telex » Știri astăzi, 10:00
Sprijinul oferit consumatorilor vulnerabili ar trebui acordat pe baza unor analize socio-economice și nu pe baza nivelului de consum, cum s-a făcut până acum, a declarat ministrul Energiei, Sebastian Burduja, citat de Agerpres. În context, el a subliniat că trebuie să avem grijă de prețul energiei și în ceea ce privește consumatorii non-casnici, dacă dorim ca economia românească să fie competitivă.
„Din punctul meu de vedere, cu siguranță trebuie să avem o definiție mult mai bună a consumatorului vulnerabil, să țintim sprijinul în primul rând pe baza unor analize socio-economice - și nu pe baza nivelului de consum, așa cum s-a făcut până acum - și să avem grijă de prețul energiei și pentru consumatorii non-casnici, pentru că vorbim despre competitivitatea economiei românești. Deja vedem că industria românească, economia românească dependentă de energie electrică și de gaze întâmpină dificultăți. Sigur că nu e doar situația României, este o situație europeană, recunoscută și de raportul Draghi”, a menționat Sebastian Burduja, la conferința ZF Energie 2024.
Totodată, ministrul a vorbit despre discrepanțele majore în prețul la energie în estul și vestul Europei. „Nu ai cum să te bați cu Statele Unite, cu China, atunci când ai prețuri de trei ori mai mari la energie. Mai mult, sesizând aceste discrepanțe majore între estul și vestul Europei, Comisia Europeană a făcut câteva lucruri - și vă amintiți, a fost o inițiativă comună a României cu Bulgaria și Grecia. Pe de o parte, a trimis o misiune de experți la București. Ea a venit săptămâna trecută și am discutat aplicat pe datele pe care noi le avem, punând la dispoziție toate aceste argumente, urmând ca România, cred și Bulgaria și Grecia, să aibă o anumită flexibilitate din partea Comisiei Europene pentru a acomoda o situație de decuplare a pieței energetice, o situație obiectivă, pe care o constată și o recunoaște și Comisia Europeană, o recunosc și celelalte state membre, cauzată de lipsa interconexiunilor, în special în Europa Centrală, zona Austria, Slovacia, Austria, Ungaria”, a adăugat ministrul.
El și-a exprimat speranța că România va putea avea o flexibilitate pentru a continua măsurile de sprijin.
„Sunt lucruri pe care le-am mai spus și ele sunt faptice, chiar dacă poate îi deranjează pe unii și pe alții. Deci, cred că, în acest context, argumentând foarte bine ce se întâmplă pe piață și lucruri care nu țin de politică sau interpretare, ci de o realitate obiectivă a infrastructurii de interconexiune disponibilă în acest moment, România va putea avea o flexibilitate pentru a continua măsurile de sprijin. Cu siguranță, toate statele membre ale Uniunii Europene pot să țintească acei consumatori vulnerabili, asta garantat va fi și după 1 aprilie, dacă vom extinde acest sprijin și altor categorii, urmează să vedem”, a mai spus Burduja.
În opinia sa, premisele pe baza discuțiilor tehnice sunt foarte bune pentru a putea fi găsită cea mai bună formulă.
„Eu am propus finalul lunii ianuarie, astfel încât, între februarie și aprilie, piața să se poată adapta de la sistemele furnizorilor până la așteptările consumatorilor”, a mai spus ministrul.
Întrebat care este scenariul după care va fi prelungită schema de plafonare în 2025, Sebastian Burduja a subliniat că nu este exclus niciun scenariu.
„Nu excludem niciun scenariu de lucru, tocmai pentru că e un context dinamic, există variabile pe care nu le controlăm. Nu știm, de exemplu, dacă din ianuarie gazul rusesc va mai tranzita Ucraina. Nu s-a găsit o soluție până în acest moment. Ne așteptăm ca ea să vină până la finalul acestui an, probabil chiar pe finalul anului. (...) Toate scenariile sunt pe masă și din toate discuțiile pe care l-am avut, există și la Bruxelles flexibilitatea necesară, chiar dacă România este de prin 2022 într-o procedură timpurie de infringement, unde ni s-a pus în vedere că nu avem o piață liberă în acest moment, o piață energetică liberă. Deci, Bruxelles-ul împinge înspre liberalizare măcar etapizată. Având în vedere ce se întâmplă în regiune și prețurile pe piața spot, mai ales în estul Europei, sunt convins că vom avea înțelegere și ține doar de noi să găsim cea mai bună formulă, să o susținem cu argumente”, a adăugat Burduja.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională