Cum să compensați pierderile salariale după noile schimbări fiscale cu tichele de masă Edenred
Sebastian Burduja: Valoarea contractelor semnate până acum pentru construcția de noi parcuri solare se ridică la 1 miliard de lei

Sebastian Burduja: Valoarea contractelor semnate până acum pentru construcția de noi parcuri solare se ridică la 1 miliard de lei

Telex » Știri 16 decembrie 2024  

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a semnat, la finalul săptămânii trecute, 55 de contracte de finanțare care vizează proiecte de construcție a unor parcuri solare pentru primării și instituții publice, valoarea totală a acestora fiind de 120,9 milioane de lei, iar puterea instalată de 18,45 MW. „Până acum, am semnat proiecte de peste 1 miliard de lei pentru primării și instituții publice, prin care acestea își vor construi parcuri solare și vor reduce facturile la energie electrică. Doar astăzi (vineri, n.r.) am semnat cu 55 de primării și instituțiile publice, susținând comunitățile locale să reducă din costurile cu utilitățile, să-și asigure consumul de energie pentru școli, creșe, policlinici sau iluminat public, iar banii economisiți să se întoarcă în comunitate prin investiții noi”, a declarat ministrul, într-un comunicat citat de Agerpres.

Contractele semnate vineri sunt aferente apelului finanțat prin Fondul pentru modernizare, Programul-cheie 1: Surse regenerabile de energie și stocarea energiei - Sprijinirea investițiilor în noi capacități de producere a energiei electrice produsă din surse regenerabile pentru autoconsum pentru entități publice.

Burduja a precizat că numai pe acest apel au fost semnate 367 de contracte de finanțare pentru construcția de noi parcuri solare.

„Deviza mandatului meu rămâne aceeași: investiții, investiții, investiții. Până în prezent, pe acest apel am semnat 367 de contracte de finanțare pentru construcția de noi parcuri solare. Beneficiarii direcți sunt primăriile și instituțiile publice, dar și cetățenii care vor avea un aer mai curat, o energie mai ieftină și noi investiții în comunitățile locale. Valoarea totală a contractelor semnate până astăzi se ridică la peste 1 miliard de lei, din care 938 milioane de lei sunt fonduri nerambursabile din Fondul pentru Modernizare”, a mai spus Sebastian Burduja.

Ministerul Energiei își reconfirmă angajamentul față de investițiile în energie și îndeplinește astfel un obiectiv important pentru dezvoltarea capacităților de producție a energiei regenerabile în România. Numărul aplicanților în cadrul apelului este de aproximativ 1400 de instituții publice, iar echipa ministerului energiei a reușit să asigure, din Fondul pentru Modernizare, finanțarea pentru toate proiectele eligibile depuse. Principiul pentru evaluare și contractare este „primul venit, primul servit” (FIFO), în funcție de momentul depunerii cererii de finanțare de către fiecare aplicant în parte.

(Copyright foto: 123RF Stock Photo)



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.