MyWIZ - Business în cloud
Sebastian Metz: România are un potenţial enorm pentru dezvoltarea de afaceri în domeniul energiei

Sebastian Metz: România are un potențial enorm pentru dezvoltarea de afaceri în domeniul energiei

Telex » Știri 5 iunie 2019  

România are un potenţial enorm pentru dezvoltarea de afaceri în domeniul energiei, a declarat, în cadrul unui simpozion pe tema eficienţei utilizării acestei resurse în industrie, Sebastian Metz, director general al Camerei de Comerţ şi Industrie Româno-Germană (AHK România). „Noi vedem aici o colaborare «win-win» cu companiile din România. În zona industrială s-a ajuns la 30% economisire. Am ajuns, astfel, să mergem pe un drum bun de eficienţă energetică în România, iar acest lucru a fost subvenţionat şi prin programe de sprijin din partea Uniunii Europene. Totuşi, în România se consumă de 1,8 ori mai mult în industria energetică pentru a produce ceva, faţă de celelalte ţări ale Uniunii Europene. Componenta consumatorilor mari din domeniul energiei reprezintă 90% şi, totuşi, România se găseşte pe drumul cel bun. Vedem că există un potenţial major de dezvoltare pentru a produce şi mai eficient din punct de vedere energetic”, a spus Sebastian Metz.

Acesta a adăugat că legislaţia din România pe domeniul energetic pune accent din ce în ce mai mult pe eficienţă energetică. „De asemenea, doresc să amintesc faptul că, în privinţa cadrului legislativ din România, acesta conduce la punerea şi mai mult a accentului pe eficienţă energetică. Trebuie derulate audituri energetice şi, de asemenea, un management mai bun din punct de vedere energetic. Pentru aceste lucruri, există o serie de programe de eficientizare energetică. În România, avem o delegaţie substanţială de firme în acest domeniu şi cred că aceste condiţii cadru pe care le-am creat sunt optime pentru a putea da naştere unor parteneriate «win-win» de eficientizare energetică în industria din România”, a susţinut directorul general al AHK România.



Site-ul ceccarbusinessmagazine.ro folosește cookie-uri pentru analiza traficului și pentru îmbunătățirea experienței de navigare. Sunt incluse aici și cookie-urile companiilor/serviciilor terțe plasate pe acest site (Google Analytics, Facebook, Twitter, Disqus). Continuând să utilizezi acest website, ești de acord cu stocarea tuturor cookie-urilor pe acest device.