Secretar de stat: Ferma de familie este forma de organizare cea mai rezistentă, ce poate susține agricultura
Telex » Știri 4 noiembrie 2019
Ferma de familie este, poate, forma de organizare cea mai rezistentă care poate să susţină domeniul agriculturii în perioada următoare şi trebuie să facem o legătură între fondurile structurale şi cele naţionale, a declarat, într-o conferinţă de specialitate, secretarul de stat în Ministerul Fondurilor Europene (MFE) Alexandru Potor, citat de Agerpres. „Tematica fermei de familie este extrem de provocatoare. Disputele nu sunt doar între dimensiunea fermelor, că sunt mari sau că sunt mici, ci cred ar trebui să punem în această dezbatere accentul asupra rezistenţei fermelor. Din această perspectivă, consider că ferma de familie este, poate, forma de organizare cea mai rezistentă care poate să susţină domeniul agriculturii în perioada următoare. Ferma de familie are o caracteristică extrem de importantă, aceea că deţinătorii legali sunt cei care sunt implicaţi foarte profund în gestionarea activităţii exploatării respective. Trebuie să reuşim să facem o conjuncţie între fondurile structurale gestionate la nivelul Ministerului Fondurilor Europene şi Ministerului Agriculturii şi cele naţionale”, a spus oficialul.
La începutul lunii octombrie, candidatul la postul de comisar european pentru agricultură, polonezul Janusz Wojciechowski, a afirmat că unul dintre obiectivele sale vizează supravieţuirea micilor ferme şi a fermelor de familie şi că va pune fermierul în centrul politicilor sale în mandatul de cinci ani care începe în noiembrie.
Conform datelor Eurostat din anul 2016, o treime (33%) din numărul total de ferme din Uniunea Europeană (UE) se află în România, o altă treime fiind în Polonia (14%), Italia (10%) şi Spania (9%). De asemenea, nouă din zece ferme (92% sau 3,1 milioane) din România au o suprafaţă mai mică de cinci hectare.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial