Secretar de stat: Intenționăm extinderea la nivel european a numărului unic 1911 destinat raportării incidentelor de securitate cibernetică
Telex » Știri 21 august 2019
Numărul unic 1911 destinat raportării incidentelor de securitate cibernetică va fi extins şi la nivel european, a declarat, într-o conferinţă de specialitate, Ionuţ-Valeriu Andrei, secretar de stat în Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale (MCSI), citat de Agerpres. „Asigurarea securităţii cibernetice reprezintă unul dintre pilonii fundamentali ai funcţionării unui stat şi, din ce în ce mai evident, unul dintre pilonii fundamentali ai securităţii în Uniunea Europeană (...) În contextul ameninţărilor cibernetice, CERT-RO (Centrul Naţional de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică – n.r.) a înfiinţat un call center care funcţionează 24 de ore din 24, şapte zile din şapte, ca unul dintre obiectivele stabilite prin proiectul eCSI, cu finanţare europeană. La data de 2 mai 2019, cu sprijinul Ministerului Comunicaţiilor, a devenit operaţional numărul unic 1911 cu apelare din toate reţelele, unde pot fi raportate incidentele de securitate cibernetică de către persoane fizice, juridice şi instituţii publice. Mai mult decât atât, numărul alocat acestei structuri a fost special gândit pentru a fi uşor de reţinut şi utilizat şi intenţionăm extinderea lui la nivel european”, a afirmat Ionuţ-Valeriu Andrei.
Oficialul MCSI a menţionat, totodată, că securitatea cibernetică are nevoie de elemente importante precum: conştientizarea necesităţilor, responsabilizare, capacităţi tehnice adecvate, dar şi de răspuns comun şi coordonat pentru a face faţă provocărilor globale actuale. „Toate documentele care au fost elaborate în ultima perioadă la nivelul Uniunii Europene, începând cu Directiva pentru asigurarea unui nivel comun ridicat de securitate cibernetică a reţelelor şi sistemelor informatice, Strategia de Securitate Cibernetică a Uniunii Europene, recomandarea referitoare la securitatea cibernetică a reţelelor 5G reliefează în mod pregnant complexitatea şi diversitatea de elemente ce alcătuiesc ecuaţia complexă a securităţii cibernetice. În acest context, înţelegem că securitatea cibernetică are nevoie de ingrediente esenţiale precum conştientizarea necesităţilor, responsabilizare, capacităţi tehnice adecvate, dar şi de răspuns comun şi coordonat pentru a face faţă provocărilor globale actuale. Din perspectiva Ministerului Comunicaţiilor, ca iniţiator al procesului de transpunere la nivel naţional a prevederilor Directivei NIS, vă pot spune că elaborarea şi aplicarea unei legislaţii adecvate în domeniul securităţii cibernetice întâmpină şi la nivel naţional provocări semnificative: de la adaptarea la sistemul juridic şi realităţile naţionale a unei legi europene la crearea unui ecosistem funcţional”, a subliniat secretarul de stat din MCSI.
Centrul Naţional de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică (CERT-RO) a demarat, la începutul anului 2018, proiectul „Enhanced National Cyber Security Services and Capabilities for Interoperability – eCSI” în urma acordării unui grant de către Agenţia Executivă pentru Inovare şi Reţele (INEA), în valoare de aproximativ 869.000 euro, 75% din totalul costurilor eligibile. Scopul acţiunii a fost acela de a crea, menţine şi extinde capabilităţile de securitate cibernetică ale CERT-RO, precum şi serviciile de securitate cibernetică pe care le oferă la nivel naţional. Astfel, în cadrul proiectului, Centrul a lansat şi va lansa servicii operaţionale sustenabile, ce vor permite noi utilizări şi capabilităţi ale serviciilor, proceselor şi uneltelor de securitate cibernetică.
Principalele servicii dezvoltate în cadrul CERT-RO sunt: Platforma Naţională de Servicii de Securitate Cibernetică (NCSP), Call-Center de Securitate Cibernetică disponibil 24/7 (numărul unic 1911), dotarea unui Laborator de Analiză şi Investigaţie Malware, organizarea de traininguri în domeniul securităţii cibernetice pentru manageri şi specialişti IT din instituţii publice şi acţiuni de promovare.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial