Secretar de stat: Investitorii vor extrage anul viitor din Marea Neagră 10% din consumul de gaze al țării
Telex » Știri 9 septembrie 2020
Investitorii vor extrage din Marea Neagră 10% din consumul de gaze la nivel naţional, începând de anul viitor, a declarat, la un eveniment de specialitate, Niculae Havrileţ, secretar de stat în Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri (MEEMA), citat de Agerpres. România consumă anual circa 10-11 miliarde de metri cubi de gaze. „În România, sectorul producţiei de energie a suferit un impact major, din cauza cererii scăzute, dar trebuie să ne revenim. Avem un plan integrat, există o strategie de a muta producţia de la cărbune la gaz, pentru că România are oportunitatea Mării Negre. Există investitori care vor aduce în piaţă, începând cu anul viitor, 10% din cererea totală anual. Aşadar, din fericire avem gaz natural şi avem capacităţi importante de generare pe cărbune, care trebuie transformate pentru fi folosite pentru energie decarbonizată”, a precizat oficialul.
El a subliniat că, în ciuda crizei COVID-19, investiţiile continuă.
„Activitatea este în desfăşurare, trebuie să creştem cererea, trebuie să investim în capacităţi noi, dar şi în infrastructură, unde acest serviciu public nu este funcţional. Beneficiem de sprijin european de un miliard de euro pentru a extinde infrastructura de distribuţie de gaze şi intenţionăm să folosim fonduri pentru inovaţie pentru a utiliza gaz natural pentru a produce hidrogen. De asemenea, în acest moment, mulţi producători de energie vor să investească în noi oportunităţi, în parcuri eoliene offshore. Aceasta, în urma unui studiu al Băncii Mondiale, care spune că în partea românească a Mării Negre există un potenţial eolian de 80.000 MW”, a explicat Niculae Havrileţ.
Acest lucru va ajuta şi la atingerea ţintei asumate de România, de a ajunge la o energie regenerabilă de 30,7% din consum în anul 2030, faţă de 24% în prezent, a adăugat reprezentantul MEEMA.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Ample programe științifice și culturale dedicate marilor personalități ale istoriei naționale
Ziua Culturii Naționale, prilej de celebrare a celor mai de seamă valori din patrimoniul românilor de pretutindeni
Împreună, sub semnul emblematic al bradului și colindelor
Târgul „Gaudeamus”, ediția 2024, o reușită reîntâlnire a cărții cu cei care o prețuiesc
Casele au amintiri. O stradă-muzeu în apropierea kilometrului 0 al Capitalei
Începe restaurarea unei bijuterii istorico-arhitecturale, Biblioteca Batthyaneum din Alba Iulia
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile