Secretar de stat: Potențialul turismului românesc trebuie să se transforme din slogan în realitate economică
Telex » Știri 6 mai 2022
Turismul a dovedit că este unul dintre sectoarele economice cu o capacitate extraordinară de adaptare, iar în acest context potențialul turismului românesc trebuie să se transforme din slogan în realitate economică, a declarat, la Forumul antreprenorilor din turism și HoReCa, Florin-Sergiu Dobrescu, secretar de stat în Ministerul Antreprenoriatului și Turismului (MAT), citat de Agerpres. „Chiar și în cele mai dificile momente, turismul a dovedit că este unul dintre sectoarele economice cu o capacitate extraordinară de adaptare, datorită flexibilității sale în fața noilor tendințe. Acest lucru se datorează, în primul rând, antreprenorilor, oamenilor care se dedică cu pasiune acestui domeniu și care fac cunoscute frumusețea și ospitalitatea României în întreaga lume. Plecând de la aceste premise, rolul nostru ca autoritate publică centrală este să vă sprijinim în misiunea dvs. și să îndeplinim un deziderat comun: transformarea destinației turistice România în una cât mai competitivă, inclusiv pe plan internațional. Acest lucru presupune existența unui parteneriat solid cu mediul privat. În acest sens, încă de la înființarea ministerului, dialogul cu reprezentanții industriei a fost unul constant și constructiv, fie că vorbim despre întâlnirile lunare pe care le avem în sediul central, fie că vorbim despre cele regionale. Potențialul turismului românesc trebuie să se transforme din slogan în realitate economică. Din acest motiv, turismul trebuie prioritizat ca ramură stabilită, iar pentru scopul nostru comun sunt necesare revizuirea și modernizarea cadrului legal, mai ales operaționalizarea organizațiilor de mediu al destinațiilor (OMD), cât și promovarea României”, a menționat oficialul.
Secretarul de stat a subliniat o serie de măsuri ce au fost luate pentru ca sectorul turismului să fie predictibil și să se dezvolte, cum ar fi reintroducerea voucherelor de vacanță sau crearea Consiliului de brand turistic național. „Până în prezent au fost făcuți pași importanți pentru predictibilitatea și dezvoltarea acestui sector. Este vorba despre reintroducerea voucherelor de vacanță, reglementarea procedurii de clasificare a unităților de cazare deținute de persoane fizice pentru a reuși astfel să asigurăm o concurență loială în piață, precum și pentru asigurarea protecției turiștilor. Nu în ultimul rând, înființarea Consiliului de brand turistic național. Totodată, Ministerul Antreprenoriatului și Turismului a finalizat schema de ajutor pentru HoReCa și a deblocat măsurile de ajutor. În prezent, suntem pregătiți pentru o schemă în vederea stimulării incomingului. Împreună cu dvs., suntem aproape de finalizarea legislației pentru reglementarea OMD-urilor și, nu în ultimul rând, ne implicăm, sub coordonarea primului ministru al României, să găsim soluții privind importul forței de muncă. Turismul constituie unul dintre sectoarele economice cu perspective reale de dezvoltare pe termen lung, iar prin exploatarea și valorificarea complexă a resurselor turistice, România poate deveni o destinație atractivă”, a afirmat secretarul de stat.
(Copyright foto: 123RF Stock Photo)
Legătura dintre știință și artă – via învățământ | Aula Magna a Politehnicii, gazdă a spectacolelor de teatru
La Palatul Bragadiru, manifestări cultural-artistice pentru toate vârstele și profesiile
Festivalul Internațional Meridian, la cotele performanțelor artistice contemporane
Performanțe în conservarea și valorificarea patrimoniului cultural imaterial
Pe „partitura” timpului: 160 de ani de învățământ superior muzical românesc
O nouă „punte” de comunicare publică: digitalizarea patrimoniului național
Teatrul pentru tineri, de la vocația națională la reputația internațională
Premii pentru conservarea și valorificarea „perlelor” patrimoniului cultural național